Evenimentul zilei

Mie12122018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Presa străină Cât de critică este situaţia din Siria? Unde ar lovi Occidentul și cum ar reacționa Rusia

Cât de critică este situaţia din Siria? Unde ar lovi Occidentul și cum ar reacționa Rusia

12 Aprilie 2018 - 

Rusia se află în contact direct cu şefii Statului Major General al Armatei SUA şi desfăşoară consultări cu NATO prin intermediul Turciei în privinţa gestionării conflictului din Siria, a declarat Vladimir Şamanov, şeful Comisiei de Apărare din Duma de Stat, relatează TASS.

"Este în desfăşurare un dialog direct cu liderii Statului Major General al Armatei SUA. Prin aliaţii noştri, omologii turci, comunicările sunt verificate cu NATO. Indiferent cât de emoţionante şi ameninţătoare ar fi putut fi declaraţiile domnului Trump, răspunsul din partea premierului britanic Theresa May şi a preşedintelui francez Emmanuel Macron arată că nu există unitate şi că măsurile adoptate au dus la aceste rezultate", a spus Şamanov într-un interviu pentru televiziunea Rossiya 1.

Şeful Comisiei de Apărare din Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului Federaţiei Ruse, a mai precizat că ţara sa nu este alarmată de informaţiile privind posibile atacuri ale SUA în Siria.

Vladimir Şamanov a făcut un apel către populaţia rusă să nu se alarmeze în privinţa situaţiei actuale, adăugând că responsabilii militari, diplomatici şi politici ai Rusiei colaborează non-stop.

 Donald Trump şi Tayyip Erdogan au discutat despre situaţia din Siria

Preşedintele american Donald Trump şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au discutat despre situaţia de criză din Siria şi au fost de acord să menţină un dialog privind problemele din regiune, a informat Casa Albă printr-un comunicat, relatează site-ul agenţiei Reuters.

"Preşedintele Donald J. Trump a vorbit astăzi cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan pentru a discuta despre criza actuală din Siria. Cei doi lideri au convenit să păstreze dialogul privind situaţia ", a spus Casa Albă, fără a oferi detalii suplimentare.

Cât de critică este situaţia din Siria?

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Rusia că Statele Unite vor ataca Siria, din cauza unui presupus atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad.

La 8 aprilie, o serie de organizaţii umanitare şi mai mulţi medici au susţinut că minimum 70 de persoane din oraşul sirian Duma au murit prin asfixiere şi alte câteva sute prezintă simptome precum convulsii şi salivă abundentă (spume la gură), specifice pentru expunerea la substanţe neurotoxice sau clor.

Potrivit organizaţiei umanitare Căştile Albe, ar fi fost folosit un dispozitiv de tip bombă-butoi cu gaz sarin, care a fost aruncat dintr-un elicopter. Oraşul sirian Duma este ultima redută a grupării insurgente Jaish al-Islam din regiunea Ghuta de Est, iar forţele regimului sirian au efectuat mai multe bombardamente în zonă.

Statul Major al armatei Rusiei susţine că atacul chimic produs în oraşul sirian Duma a fost o înscenare a organizaţiei umanitare insurgente Căştile Albe. Presa de stat de la Damasc a anunţat că forţele guvernamentale nu au efectuat atacuri chimice, iar informaţiile prezentate în presa occidentală sunt "invenţii" generate de faptul că rebelii au pierdut majoritatea teritoriilor ocupate.

Unde ar lovi Occidentul și cum ar reacționa Rusia

Atacurile occidentale contra regimului sirian, drept represalii față de atacul chimic de la periferia Damascului, sunt iminente, anunță miercuri seară AFP, citată de Digi 24.

Nu sunt certe, totuși, potenţialele ţinte, nici forțele NATO care vor ataca și nici riscurile pe care aceste atacuri le vor aduce la adresa Statelor Unite și ale aliaților săi.

Occidentalii au anunţat că vor viza infrastructuri siriene ce pot să adăpostească fabrici de armament chimic.

Mai multe baze aeriene siriene au fost deja identificate ca sursă de aprovizionare posibilă cu armament chimic, mai ales baza militară Al-Shayrat, situată în apropiere de Homs. Vizată anul trecut de 59 de rachete de tip Tomahawk, ca represalii faţă de un atac cu gaz sarin, ea ar putea să fie luată din nou ca ţintă.

De asemenea, armata israeliană a vizat în trecut o aripă a Centrului de Cercetare şi Studii Ştiinţifice din Siria (SSRC), în apropiere de Mesyaf, în regiunea Tartus. Acest organism este acuzat de Washington şi Israel că ajută în dezvoltarea gazului sarin.

În opinia lui Jennifer Cafarella, o analistă de la Institute for the Study of War, una dintre potenţialele ţinte ar putea să fie aeroportul militar Doumair, situat la aproximativ 40 de kilometri nord-vest de Damasc, de unde ar fi putut să fi fost lansat, săptămâna trecută, presupusul atac chimic.

Baza aeriană T-4, în provincia Homs (centru), a fost avariată luni într-un atac aerian atribuit Israelului. În ea se află forţe siriene şi iraniene, iar Statele Unite ar putea să fie tentate să o atace din nou, „însă asta nu ar răspunde în mod direct atacului cu arma chimică”, adaugă Cafarella.

Statele Unite vor să impună măsuri regimului sirian, însă Washingtonul caută să evite un conflict deschis cu Rusia, care îl susține pe Assad. Un conflict deschis SUA - Rusia ar putea să conducă la o escaladare militară dificil de controlat.

„Statele Unite trebuie să fie atente să nu lovească ţinte ruse sau să omoare consilieri ruşi, ceea ce limitează în mod considerabil număul opţiunilor lor, deoarece ruşii sunt foarte adesea integraţi în trupele siriene”, a explicat pentru AFP Ben Connable, un expert de la centrul de reflecţie Rand.

Moscova dispune de două baze aeriene pe coasta siriană, echipate cu apărare antiaeriană sofisticată, şi anume la Tartus, nu departe de frontiera cu Libanul, şi Hmeimim, în nordul Latakia.

Hmeimim este protejată de baterii de apărare antiaeriană foarte moderne de tip S-400 şi de mijloace mobile de apărare antiaeriană - Panţîr şi Tor M1.

La Tartus, unde armata rusă dispune de instalaţii portuare de mai multe decenii, au fost instalate, de asemenea, baterii de apărare antiaeriană de tip S-300.

Pe de altă parte, potrivit postului american NBC, care citează oficiali americani sub acoperirea anonimatului, Rusia a reuşit să bruieze comuncaţiile unor drone americane de supraveghere care survolează Siria.

Aceste drone sunt mai mici şi mai puţin rezistente decât avioanele fără pilot de tip Predator şi Reaper, care pot să fie înarmate cu rachete, însă aceste bruiaje „foarte sofisticate” îi îngrijorează pe oficialii amerciani citaţi de NBC.

Un atac aerian contra Siriei pare că va fi comis cu rachete, ca anul trecut.

Este probabil ca Statele Unite să aleagă să lanseze simultan un mare număr de rachete, ceea ce va creşte şansele de a trece de apărarea antiaeriană a Siriei şi aliaţilor săi.

USS Donald Cook - un distrugător de clasa Arleigh Burke echipat cu rachete de tip Tomahawk - se află în estul Mării Mediterane, dar şi Aquitaine - o fregată franceză multirol (FREMM) echipată cu rachete de croazieră.

Aceste două nave, care ar putea să fie ajutate de un submarin american sau britanic, ar putea să joace un rol în această operaţiune.

Însă ar putea să fie utilizate și bombardiere invizibile pe radar de tip B-2, care zboară la înaltă altitudine, aşa cum s-a întâmplat în ianuarie 2017, într-un atac vizând gruparea Statul Islamic (SI) în Libia.

Lasă un comentariu