Evenimentul zilei

Ma09252018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Presa străină Afişez elemetele după tag: azil

Solicitanţii de azil care susţin că au fost respinşi în Germania dar care au deja un loc de muncă sau sunt într-un program de şcolarizare ar trebui să aibă şansa de a obţine drept de reşedinţă pe termen lung, consideră cei mai mulţi dintre germanii respondenţi ai unui sondaj de opinie, informează miercuri dpa.

Publicat în Media

 Ministrul de interne german Horst Seehofer se află în dezacord cu preşedintele Curţii Constituţionale din ţară în legătură cu opinia sa privind solicitanţii de azil, relatează vineri dpa.

Publicat în Media

Salvini a anunţat că dorește o politică de toleranță zero pentru solicitanții de azil care au avut probleme cu legea în tările lor şi vor să scape primind chiar protecţie în detrimentul poporului italian.

Publicat în Presa internationala

Refugiaţilor nu ar mai trebui să li se permită să depună cereri de azil pe teritoriul Uniunii Europene (UE), a declarat marţi ministrul de interne al Austriei, Herbert Kickl, susţinând că pe viitor solicitările vor trebui făcute în altă parte, informează dpa.

Publicat în Presa internationala

Acordul din Germania privind menţinerea migranţilor în facilităţi ale poliţiei timp de 48 de ore, la graniţa de sud cu Austria, a survenit după cele de la finele lui iunie de la summitul UE de a înfiinţa o serie de "centre controlate" pe teritoriul lor pentru a gestiona situaţia migranţilor salvaţi pe mare şi de a "explora conceptul unor platforme regionale de debarcare" pentru migranţi în afara Europei.

Publicat în Media

Pagina 1 din 6