Evenimentul zilei

Sam02242018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Presa străină Afişez elemetele după tag: dezvoltare

Executivul a aprobat joi crearea Agenţiei Naţionale pentru Cercetare şi Dezvoltare (ANCD), care va implementa politicile statului în domeniile cercetării, inovării și dezvoltării.

Publicat în Educatie

Principala problemă și principalul impediment în dezvoltarea de mai departe a Republicii Moldova este corupția. Declarația a fost făcută de ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, James Pettit, în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.

Publicat în Politica

Vicepreşedintele american Mike Pence, aflat în vizită în Japonia, a anunţat miercuri că Washingtonul se pregăteşte să facă publice "cele mai dure" sancţiuni economice de până acum împotriva Coreei de Nord, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Publicat în Presa internationala

Uniunea Europeană va aloca patru milioane și jumătate de euro pentru consolidarea managementului integrat al frontierei moldo-ucrainene. În special, este vorba despre punctul de control Palanca (– Maiaki-Udobnoe), aflat pe teritoriul Republicii Moldova, și punctul de control Reni (– Giurgiulești), aflat pe teritoriul Ucrainei. Despre aceasta s-a anunțat marți, 6 februarie, în cadrul unui briefing de presă cu ocazia lansării proiectului.

Publicat în Economie

Toate regiunile Republicii Moldova sunt de 4-4,5 ori mai subdezvoltate decât Municipiul Chișinău. La nivel regional PIB-ul pe cap de locuitor ajustat la paritatea puterii de cumpărare este mic. Astfel, în municipiul Chișinău puterea de cumpărare este 4,2 USD, regiunea de nord – 3,3 USD, UTA Găgăuzia – 2,8 USD, regiunea de sud – 2,7 USD, iar în regiunea centru puterea de cumpărare este de 2,5 USD.

Publicat în Economie

Pagina 1 din 13