Evenimentul zilei

Vi02282020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Presa străină Afişez elemetele după tag: rusia

În timpul summitului Uniunii Europene (UE) care îşi începe lucrările miercuri la Bruxelles, va fi discutată posibilitatea adoptării de noi sancţiuni la adresa Rusiei, a declarat, miercuri, cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, informează RIA Novosti.

Publicat în Externe

Preşedintele Republicii Cehe, Milos Zeman, a apreciat, într-un interviu apărut în presa cehă, că Occidentul va trebui ia aibă în vedere măsuri serioase, inclusiv trimiterea de trupe NATO, în cazul în care Rusia încearcă să ocupe noi teritorii în Ucraina.

Publicat în Externe

20 de persoane au decedat şi mai mult de o sută au fost rănite în accidentul produs în această dimineaţă în metroul de la Moscova. Printre răniţi este şi o moldoveancă.

Publicat în Actualitate

Carl Bildt, ministrul suedez de externe, a acordat, la sfârşitul săptămânii trecute, un interviu lui Fareed Zakaria, realizatorul emisiunii săptămânale „GPS” a postului american „CNN”, referitor la situaţia tensionantă din Ucraina şi la modul în care a reacţionat Occidentul, în special preşedintele american Barack Obama. Conex, Bildt a avansat o serie de ipoteze cu privire la evoluţia conflictului în următorii doi ani.

Publicat în Presa internationala

Ieri,pe site-ul „Centrului pentru Studii Estice” („Osrodek Studiow Wschodnich” - OSW) din Polonia, jurnalista Katarzyna Jarzyńska a denunţat propaganda rusă care se desfăşoară în prezent în legătură cu aşa-zisul aflux al migranţilor ucraineni în Rusia din zona afectată de operaţiuni militare.

Publicat în Presa internationala