Evenimentul zilei

Joi07092020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Publicitate Afişez elemetele după tag: judecatori

Poliţia rusă nu va mai avea dreptul să aresteze judecătorii care au comis infracţiuni în trafic, chiar şi în caz de conducere în stare de ebrietate, conform unui amendament al codului rutier care a intrat în vigoare vineri, relatează France Presse.

Publicat în Presa internationala

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a propus Parlamentului candidaturile a doi judecători pentru confirmare, deciziile fiind aprobate la ședința de marți, 12 decembrie. 

Publicat în Actualitate

Guvernul nu a susținut inițiativa legislativă a unui grup de deputați, care propun ca magistrații Curții Constituționale să nu poată deţine două cetățenii, precum şi să poată fi traşi la răspundere penală pentru voturile sau opiniile exprimate în exercitarea mandatului, transmite IPN.

Publicat în Politica

Judecătorii față de care a fost pornită urmărirea penală ar putea fi în mod obligatoriu suspendați din funcție până la o decizie definitivă a instanței judecătorești. În perioada respectivă, judecătorul bănuit nu va putea depune cerere de demisie sau de transfer. Dacă urmărirea penală încetează sau judecătorul este achitat, atunci acesta este restabilit în funcție.

Publicat în Justitie

Un mesaj mai puțin obișnuit a fost scris recent de liderul Pl, Mihai Ghimpu, pe pagina sa de socializare.

Publicat în Politica