Evenimentul zilei

Ma10162018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate Rolul surprinzător al firelor albe care se desprind de pe banane

Rolul surprinzător al firelor albe care se desprind de pe banane

15 Decembrie 2017 - 

Bananele sunt fructe care sunt în general agreate de toată lumea. Sunt uşor de consumat, de transportat şi pot fi gustări delicioase, pline de nutrienţi. Dacă ar fi ceva care să ne supere la banane, ar fi firele albe care se desprind atunci când le decojim. Totuşi, ele au un rol bine definit.

Dr. Nicholas D. Gillitt, vice preşedinte şi doctor în cercetare în nutriţie la Dole Nutrition Institute, a declarat pentru HuffPost că ele se numesc floem (ţesut liberian) şi fără ele bananele nu ar exista. Conform Gustarte, el a spus că nu există niciun risc în cazul în care le mâncăm. ”În general, toate părţile fructelor sunt bune de consum. Mâncăm coaja de la mere, pere, struguri, aşa că am putea mânca şi coaja bananelor fără probleme, incluzând şi ţesutul liberian. Nu există nicio dovadă că ne-ar putea face rău”, a spus Gillitt.

Cercetătorul spune că se pot face banane şi fără aceste fire albe, dar că nu vede niciun sens ca lumea ştiinţifică să îţi consume resursele în acest scop. ”Ţesutul liberian este necesar pentru ca ajută la distribuirea nutrienţilor uniform de-a lungul fructului. Banii din cecetare trebuie să meargă mai mult spre găsirea unor soluţii pentru eradicarea bolilor care atacă bananierii şi care pot duce la eradicarea speciei”.

Lasă un comentariu