Evenimentul zilei

Lun10152018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate Mituri despre apa cu lămâie. Vezi ce efecte minune să nu mai iei în serios

Mituri despre apa cu lămâie. Vezi ce efecte minune să nu mai iei în serios

22 Februarie 2018 - 

Mii de articole pe internet glorifică „apa cu lămâie”. Dacă te apuci să citești vezi că poate rezolva probleme din cele mai diverse, de la cele cu greutatea până la afecţiuni mult mai serioase, de unde poţi trage uşor concluzia că apa cu lămâie este practic bună la orice.

Nu încercăm să negăm beneficiile lămâilor, care reprezintă, fără îndoială, o alegere sănătoasă, datorită antioxidanţilor pe care îi conţin şi a faptului că sunt o sursă excelentă de vitamina C (sucul de la o lămâie conţine 30% din cantitatea de vitamina C recomandată zilnic). 

Vitamina C te ajută să ai o imunitate bună, ajută la absorbţia eficientă a fierului din alimentaţie, ba chiar reduce riscul apariţiei unor boli grave. În plus, dacă sucul de lămâie adăugat în apă te face să creşti cantitatea de apă pe care o bei zilnic, este un motiv în plus pentru a o include zilnic în dietă, relatează descoperă.ro. 

Dar cum stau lucrurile când vine vorba despre celelalte efecte minune pe care se presupune că le are apa cu lămâie? Iată 4 mituri pe care ar fi mai bine să nu le mai iei în serios:

Te ajută să slăbeşti

Articolele care afirmă acest lucru susţin că motivul pentru care slăbeşti este acela că lămâile conţin pectină, aceeaşi fibră solubilă care se găseşte şi în mere şi care te face să simţi mai repede senzaţia de saţietate, deci să mănânci mai puţin şi să pierzi în greutate. Doar că este o mică problemă: în sucul de lămâie pe care îl storci în apă este o cantitate infimă de pectină. Deci, din acest punct de vedere, este mult mai eficient să incluzi în dietă alimente cu un conţinut ridicat de fibre precum ovăz, leguminoase şi legume ca parte a unei alimentaţii sănătoase şi care va contribui şi la reglarea greutăţii. 

Îți detoxifică organismul

Unul dintre cele mai puternice mituri este faptul că, dacă bei suc de lămâie elimini din organism toxinele, nu are nici un fel de susţinere ştiinţifică. Deşi este o teorie extrem de populară, în afară de un conţinut ridicat de vitamina C, care poate fi găsit cu uşurinţă şi în alte alimente, nu există argumente apărute în urma unor studii, care să susţină faptul că sucul de lămâie detoxifică mai bine organismul decât o face, spre exemplu, apa. Mai mult decât atât, corpul nu are nevoie să fie detoxificat deloc în acest mod, indiferent ce ar spune cei care vând diete minune de detoxifiere, pentru că de acest aspect se ocupă mai mult decât eficient rinichii şi ficatul.

Îți accelerează metabolismul

Ai citit cu siguranţă că dacă bei dimineaţa un pahar de apă cu suc de lămâie metabolismul va funcţiona toată ziua la viteză maximă, deci, probabil nu îţi este deloc străină informaţia. Unele alimente, precum piperul cayenne, accelerează pe termen scurt metabolismul, prin efectul termic pe care îl au asupra mâncării, dar nu există studii care să documenteze acelaşi efect şi la sucul de lămâie. Dacă faptul că adaugi suc ce lămâie în apă te ajută să bei mai multă apă, atunci este un lucru minunat să faci asta, dar beneficiile vor proveni mai degrabă din consumul unei cantităţi sporite de apă decât din cel al lămâii, pentru că apa este cea care contribuie la funcţionarea optimă a metabolismului.

Face minuni pentru tenul tău

Deşi sucul de lămâie conţine o doză bună de antioxidanţi, acesta nu va şterge cu buretele semnele vârstei de pe chipul tău. Sucul de lămâie conţine o doză moderată de vitamina C, care contribuie la formarea colagenului (proteina care te scapă de riduri), dar există mult mai multe opţiuni alimentare când vine vorba de necesarul de vitamina C al organismului. Pentru o sănătate optimă a pielii este mult mai eficient să ai o dietă echilibrată, care să includă fructe, legume, carne slabă şi seminţe, care sunt surse esenţiale de nutrienţi care contribuie la producţia de colagen, decât să consumi doar suc de lămâie adăugat în apă.

Lasă un comentariu