Evenimentul zilei

Vi06222018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate Veste bună! O Unitate de Primiri Urgente va fi construită în cadrul Institutului de Medicină Urgentă

Veste bună! O Unitate de Primiri Urgente va fi construită în cadrul Institutului de Medicină Urgentă

28 Februarie 2018 - 

O Unitate de Primiri Urgente va fi construită în cadrul Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău. Iar Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Clinic municipal Bălți va fi reconstruită, informează Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Într-un răspuns oferit Agenției de Presă IPN, se menționează că investițiile, preconizate în mărime de 1,3 milioane de euro, vor fi făcute prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova pentru anii 2014-2020, în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii de operare a Serviciului Mobil de Urgență, Resuscitare și Descarcerare (SMURD) și de pregătire a personalului de intervenție în situații de urgență în zona transfrontalieră dintre Republica Moldova și România”. Lucrările urmează să fie executate în termen de 36 de luni din data semnării contractului de finanțare, acțiune care urmează să aibă loc pe parcursul acestui an.

Unitatea de Primiri Urgente din capitală va fi o clădire separată pe teritoriul Institutului de Medicină Urgentă și va fi amenajată pe zone: zona de triaj, zona de resuscitare (Cod roșu), zona pentru evaluare și tratament imediat (Cod galben), zona pentru evaluare și tratament a urgențelor minore (Cod verde), zona de supraveghere (monitorizare și tratament până la 24 de ore), zona albastră.

În cadrul proiectului vor fi asigurate doar lucrările de construcție. Pentru dotarea Unității cu echipament de înaltă performanță, Institutul de Medicină Urgentă este în proces de identificare a unor noi oportunități investiționale.

Actualmente, în cadrul instituției medicale activează Departamentul de medicină urgentă, care își onorează obligațiunile temporar în spațiile fostei Secții de internare. Zilnic aici sunt consultați peste 200 de pacienți. Numărul adresărilor pe parcursul anului ajunge la 73 de mii și este în creștere cu 5% anual.

Lasă un comentariu