Evenimentul zilei

Vi12142018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate Un medic neurolog la un spital din Capitală, REȚINUT. Acesta elibera rețete false care permiteau consumatorilor de droguri să procure din farmacii medicamente cu efecte psihotrope / VIDEO

Un medic neurolog la un spital din Capitală, REȚINUT. Acesta elibera rețete false care permiteau consumatorilor de droguri să procure din farmacii medicamente cu efecte psihotrope / VIDEO Recomandat

28 Septembrie 2018 - 

Un bărbat și o femeie, cu vârste de 49 și respectiv 37 de ani, domiciliați în mun. Chișinău, au fost reținuți fiind suspectați de comercializarea drogurilor sub forma medicamentelor cu efect psihotrop în proporții deosebit de mari. Valoarea drogurilor depistate precum și a celor realizate până la moment de către suspecți se ridică la peste 200.000 lei.

Media

Potrivit poliției, bărbatul activează ca medic neurolog la un spital din Capitală, iar femeia este consumator și realizator. Medicul comercializa medicamente cu efect psihotrop și elibera rețete false care permiteau consumatorilor de droguri să procure din farmacii medicamente care se află sub controlul statului ca având efecte psihotrope.

În urma mai multor măsuri speciale de investigații efectuate în cadrul cauzei penale, suspecții au fost reținuți în flagrant în timp ce comercializau droguri, fiind efectuate achiziții de control.

Totodată, în urma perchezițiilor, în biroul de serviciu al medicului au fost ridicate mai multe pastile și cutii a medicamentelor cu efect psihotrop, rețete care urmau să fie completate pentru persoane terțe, având pe ele imprimată ștampila umedă. La domiciliul suspectului au mai fost ridicate rețete similare cu ștampila aplicată însă fără completarea denumirii preparatului, precum și medicamente cu efect psihotrop.

La domiciliul femeii au fost depistate și ridicate rețete necompletate dar ștampilate și semnate de medic, precum și mai multe medicamente cu efect psihotrop. Suspecții sunt arestați pe un termen de 30 de zile și riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

Lasă un comentariu