Evenimentul zilei

Mie11142018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate Descoperirea şocantă a specialiștilor: CUM ajungem să avem plastic în intestine

Descoperirea şocantă a specialiștilor: CUM ajungem să avem plastic în intestine

25 Octombrie 2018 - 

Cercetătorii au descoperit până la 9 tipuri diferite de plastic în materiile fecale ale fiecărui participant ce a luat parte la un studiu realizat la nivel european. 

„Este inevitabil ca microparticulele de plastic să ajungă în plămâni şi în sistemul digestiv“, spun specialiştii. Oamenii de ştiinţă au anunţat că au fost găsite particule între 50 şi 500 microni în organismul uman, cele mai frecvente fiind polipropilena (PP) şi polietilen tereftalatul (PET). Specialiştii avertizează că plasticul din intestin ar putea bloca sistemul imunitar, ducând la transmiterea toxinelor şi a unor virusuri sau substanţe nocive, scrie The Independent, citat de Exquis.

Cu toate că cele mai mari concentratii de plastic au fost găsite in intestin, cercetătorii avertizează că mici particule microplastice pot intra în fluxul sanguin, sistemul limfatic şi pot ajunge chiar la ficat.

„Acum, că avem primele dovezi ale existenţei unor particule de plastic în interiorul organismului uman, avem nevoie de cercetări suplimentare pentru a studia modul în care acestea afectează sănătatea umană“, a declarat dr. Philipp Schwabi, de la Universitatea de Medicină din Viena din Austria, cel care a condus studiul.

La studiu au participat 8 subiecţi din Regatul Unit, Finlanda, Italia, Olanda, Polonia, Rusia şi Austria. Niciunul dintre participanţi nu era vegetarian, iar şase au mâncat peşte de mare.

Ambalajele, sticlele din plastic şi peştele, principalele surse de provenienţă

Se estimează că până la 5% din totalul materialelor plastice ajung în mare, cantităţi semnificative de plastic găsindu-se în ton, homar şi creveţi. Alimentele sunt, de asemenea, contaminate cu plastic ca urmare a procesării sau ambalării, spun cercetătorii ale căror rezultate au fost prezentate la UEG Week, cea mai mare întâlnire a experţilor în gastroenetrologie din Europa.

„Nu sunt deloc surprins sau îngrijorat de aceste constatări. Microparticule de plastic au fost găsită în apa de la robinet, apa îmbuteliată, peşte, carne de miel şi chiar în bere. De asemnenea, oamenii se expun şi prin particulele din praful de casă, ambalajele alimentelor şi utilizarea sticlelor din plastic. Prin urmare, este inevitabil ca microparticulele de plastic să ajungă în plămâni şi în sistemul digestiv“, a declarat Alistair Boxall, profesor la Universitatea din York.

 

Lasă un comentariu