Evenimentul zilei

Ma06252019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate TOTUL DESPRE CATARACTĂ. Ce se întâmplă dacă se amână operaţia?

TOTUL DESPRE CATARACTĂ. Ce se întâmplă dacă se amână operaţia?

14 Ianuarie 2019 - 

Dacă se amână intervenţia chirurgicală, cataracta poate duce în timp la creşterea presiunii intraoculare (glaucom), inflamaţii oculare (uveite), decolare de retină. Pentru a evita aceste complicaţii este bine să optaţi din timp pentru operaţie.


Prof. dr. Dănuţ Costin, şeful Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului de Neurochirurgie „Nicolae Oblu“ Iaşi:

„Cataracta poate evolua simultan sau concomitent la ambii ochi. În cazul neefectuării tratamentului chirurgical, pot apărea complicaţii (cataracta hipermatură): creşterea presiunii intraoculare (glaucom), inflamaţii oculare (uveite), decolare de retină (mai rar). Pentru a evita aceste complicaţii este bine ca pacientul să opteze din timp pentru intervenţia chirurgicală. Operaţia constă în înlocuirea cristalinului cataractat cu unul artificial. Dacă operaţia a decurs fără incidente intraoperatorii, atunci coplicaţiile postoperatorii pot fi absente sau minore. Complicaţiile postoperatorii la distanţă nu sunt frecvente şi ţin în mod direct de pacient (activităţi prestate, traumatisme/ microtraumatisme - lovituri, zgârieturi la ochi sau la cap - infecţii/ inflamaţii de vecinătate ( sinuzite, otite, amigdalite, infecţii dentare sau ale cavităţii bucale), precum şi de afecţiunile generale de care suferă. În mod sigur factorii de risc şi complicaţiile posibile vor fi discutate de către medicul curant cu pacientul — toate în contextul bolilor cronice de care suferă. Tratamentul post operator durează în medie 6 săptămâni (perioada diferă în funcţie de ceea ce stabileşte medicul oftalmolog care face interveneţia chirurgicală). Acest tratament constă în instilarea în sacul conjunctival de coliruri (picături speciale) cu acţiune antimicrobiană, antiinflamatorie şi cicatrizantă. Dacă pacientul nu urmează corect acest tratament şi nu îşi pune picăturile aşa cum i-a recomandat medical, există riscul installării unor complicaţii: infecţii, inflamaţii.

Interdicţii şi indicaţii după operaţie

O astfel de operaţie de înlocurie a cristalinului nu are contraindicaţii pentru alte intervenţii chirurgicale, altele decât cele oftalmologice. Excepţie fac microtraumatismele/ traumatismele (directe sau indirecte) de la nivelul globului ocular. Deci, după o operaţie de cataracată se pot face şi alte interveneţii chirurgicale cum ar fi de exemplu cele indicate pentru adenomul de prostată sau hernia de disc. De asemenea, pacientul are un regim de viaţă normal. Dacă suferă de o altă afecţiune, trebuie să urmeze tratamentul indicat. De exemplu dacă are hipertensiune sau adenom de prostată, va lua tratamentul recomandat de medicii specialişti pentru aceste afecţiuni. Mai trebuie ştiut că după înlocuirea cristalinului, pacientul necesită protectţie împotriva radiaţiilor solare (UV sau din spectrul albastru), chiar dacă cristalinul implantat este con­ceput cu filtre. Asta înseamnă că tre­buie purtaţi ochelari de soare cu len­tile specialie împotriva razelor UV“.

Ce este cataracta reziduală

La unele cazuri (circa 30%), la un interval de luni sau ani după operaţie, se poate opacifia capsula cristaliniană, care serveşte drept suport implantului. Apare astfel „cataracta secundară“, responsabilă de o nouă scădere a vederii. Din fericire, această problemă poate fi rapid şi elegant rezolvată cu ajutorul laserului, creându-se o breşă centrală la nivelul opacităţii capsulare. Intervenţia laser se efectuează în ambulatoriu şi nu necesită anestezie, fiind complet nedureroasă.

Jumătate dintre persoanele peste 60 de ani au cataractă

Aceasta e o afecţiune specifică vârstei a treia. Ea poate apare, în funcţie de cauză, atât la copii cât şi la adulţi. Boala reprezintă opacifierea unei lentile din ochi (numita cristalin) care în mod normal este transparentă. Din cauza acestui fapt, razele de lumină nu mai pot pătrunde în ochi pentru a forma imaginea pe retină. În afara înceţoşării vederii la distanţă şi/sau la aproape, mai apare sensibilitatea la lumină, iar culorile sunt mai estompate, mai fade. Aproximativ jumătate dintre persoanele cu vârsta peste de 60 ani au cataractă mai mult sau mai puţin avansată.

Lasă un comentariu