Evenimentul zilei

Joi08222019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate Medicină alternativă România Traian Băsescu: „Viața cetățenilor din UE nu poate apărea în R. Moldova decât prin unirea cu România”

Traian Băsescu: „Viața cetățenilor din UE nu poate apărea în R. Moldova decât prin unirea cu România”

21 Mai 2019 - 

Viața de tipul celei pe care o duc cetățenii din Uniunea Europeană nu poate să apară în Republica Moldova decât prin unire cu România și nu prin intrare în Uniunea Europeană, care nu se poate produce. 

Declarația aparține fostului președinte al României, Traian Băsescu, președinte de onoare al Partidului Mișcarea Populară (PMP), și a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă la IPN, intitulată „Obiectivele Partidului Mișcarea Populară în Parlamentul European și planul detaliat al acțiunilor europarlamentarilor PMP în ceea ce privește relația cu Republica Moldova”.

Traian Băsescu a menționat că România a oferit o sută de milioane de euro pentru a renova școli și grădinițe, dar și pentru multe alte proiecte. A fost flexibilizat procesul de redobândire a cetățeniei române, iar astăzi aproape un milion de cetățeni români cu acte în regulă sunt aici în Republica Moldova. Potrivit lui, pe când România a reușit să fructifice oportunitățile oferite de UE, Republica Moldova a eșuat în privința atragerii de fonduri pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor ei. Un exemplu ar fi programul de asistență macrofinanciară al UE pentru Moldova, prin care în Republica Moldova ar fi trebuit să intre 140 de milioane de euro pentru investiții în infrastructură, stații de tratare a apei etc.

Fostul președinte al României spune că inițial asistența a fost micșorată cu 40 de milioane de euro, iar apoi a fost suspendată pe fondul preocupărilor legate de statul de drept și al derapajelor democratice din țară. Potrivit lui, decizia a fost luată după ce Parlamentul European a adoptat o Rezoluție critică la adresa Republicii Moldova, prin care s-a spus că a devenit un stat capturat de interese oligarhice. 

De asemenea, în document se vorbește despre anularea alegerilor locale din Chișinău din 2018, precum și despre dispariția a unui miliard din sistemul bancar. Potrivit documentului, acordarea asistenței macrofinanciare Republicii Moldova poate fi decisă numai după alegerile parlamentare din 2019, cu condiția ca scrutinul să respecte standardele internaționale consacrate. Conform OSCE, alegerile au avut loc în mod liber și corect, respectiv asistența ar putea fi reluată odată cu numirea Guvernului, lucru care încă nu s-au făcut.

Un alt eșec, spune Traian Băsescu, este Programul operațional comun România- Republica Moldova 2014-2020, „care are alocată suma de 89,1 milioane de euro, iar absorbția este zero”. Pentru a sprijini românii din Republica Moldova, cel mai important instrument, în opinia sa, este Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și UE. Și semnarea acestui document în 2014 a reprezentat împlinirea unui efort de zece ani pe care l-a făcut în calitate de președinte al României în Consiliul European. Traian Băsescu a mai spus că, în calitate de europarlamentar va propune la Bruxelles alocarea de fonduri pentru valorificarea oportunităților din Acord.

Deputatul Parlamentului României Eugen Tomac, președintele PMP, a declarat că, împreună cu colegii parlamentari, a reușit anul trecut promovarea unei inițiative în premieră – Legislativul României a adoptat un proiect cu privire la „Autostrada Unirii”, autostrada Târgu Mureş – Iaşi. Potrivit deputatului român, pentru că proiectul se va dezvolta cu sprijin european, se va insista ca în perspectivă să existe premise ca proiectul să fie prelungit de la Iași până la Chișinău. 

„Credem că un asemenea proiect, o autostradă a unirii, finanțat cu resurse de la Uniunea Europeană, este un obiectiv realist pentru care merită să luptăm. Astfel, vom conecta Republica Moldova la Uniunea Europeană și acest obiectiv va ajuta foarte mult, din punct de vedere economic, Republica Moldova”, a menționat Eugen Tomac.

Conducerea PMP a îndemnat cetățenii români din Republica Moldova să iasă la vot duminică, 26 mai, la alegerile pentru Parlamentul European. Politicienii români au mai spus că alegerile europarlamentare sunt importante și pentru Republica Moldova, pentru că având un număr mare de persoane cu cetățenie română, viața Uniunii Europene începe să influențeze tot mai mult și viața cetățenilor români din Republica Moldova.

 

Lasă un comentariu