Evenimentul zilei

Lun07222019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate Nutriție Afişez elemetele după tag: menține

Potrivit documentului, NATO a intensificat sprijinul politic şi practic pentru Ucraina din 2014 şi a reconfirmat acest angajament la summitul de la Bruxelles din iulie 2018, unde liderii NATO s-au întâlnit cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.

Publicat în Externe

''Glass'', ultima parte a trilogiei cu supereroi regizate de M. Night Shyamalan, s-a menţinut în fruntea box-office-ului nord-american în a doua săptămână de la lansarea pe marile ecrane, potrivit datelor provizorii publicate duminică de compania de specialitate Exhibitor Relations, relatează AFP.

Publicat în Panorama

Șeful Serviciului operativ al Administraţiei de Stat a Drumurilor, Sergiu Căpăţină, a menționat pentru agenție că, pe parcursul nopții, nu au căzut ninsori.

Publicat în Anunt

La Briceni şi Soroca se vor înregistra minus şapte grade, iar la Bălţi minus şase grade Celsius. La Orhei termometrele vor indica minus cinci grade. La Tiraspol vor fi minus patru grade, iar la Leova minus trei. La Comrat şi Cahul termometrele vor arăta minus două grade Celsius.

Publicat în Anunt

Nu putem să ţinem timpul în loc, însă, prin stilul de viaţă pe care îl avem, inclusiv alegerile alimentare riscăm să arătăm mai mult sau mai puţin uzaţi.

Publicat în Nutritie

Pagina 1 din 4