Evenimentul zilei

Sam08242019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate Psihologie Horoscop HOROSCOP: Află ce îți rezervă astrele, azi, 12 iulie

HOROSCOP: Află ce îți rezervă astrele, azi, 12 iulie

12 Iulie 2019 - 

Nimic nu este mai frumos decât un compliment venit din dragoste, de la o persoană pe cât de frumoasă, pe atât de sinceră. Așa se nasc marile povești de iubire, cu gesturi care dezarmează și copleșesc de emoție.

 

Berbec

Berbecii se pot baza pe sprijinul familiei, dacă intervin situații dificile. Este chiar recomandat să nu acționeze singuri, în special dacă deciziile necesare ar putea afecta alți oameni. Apelează cu încredere la părinți sau persoane mai în vârstă, a cere sfatul unui om cu experiență nu este o rușine sau o lipsă de curaj, ci un gest de responsabilitate. Și nu uita în nicio clipă că gura lumii vorbește mult și, de cele mai multe ori, fără sens.

Taur

Taurii să nu uite că, indiferent de efortul depus, există o limită peste care nu se poate trece. Nu este suficient să ai o ambiție nemăsurată și să lucrezi ore în șir, uneori sunt situații în care trebuie să aștepti. Răbdarea este o armă foarte utilă, dar puțini știu să profite de ea. Adună-ți gândurile și privește detașat problemele, vei găsi soluții pe care nici măcar nu ți le puteai imagina în alte condiții.

Gemeni

Gemenii ar putea deveni victima propriei imaginații. Fanteziile sunt interesante, dar inutile, dacă nu ai o persoană alături de care să le trăiești. Nativii din această zodie ar face bine să-și folosească energia pentru o conversație față în față cu ființa care le-a furat inima, pentru că întâlnirile romantice nu se organizează de la sine. Orice poveste de dragoste începe cu un prim pas, chiar dacă e stângaci.

Rac

Cu prea multe dorințe de îndeplinit, Racii riscă să termine ziua cu tolba goală. Atenția le este împrăștiată în zeci de locuri, motiv pentru care se apucă de toate, însă nu finalizează mai nimic. Din miile de lucruri interesante, nativii din zodia Rac vor fi nevoiți să aleagă câteva, altfel nu se poate. Valabil mai ales în dragoste.

Leu

Leii sunt cu nervii întinși, din motive care le scapă și lor. Această stare de indispoziție poate da naștere la stări conflictuale cu persoane de la serviciu, prieteni sau chiar membrii ai familiei. Încearcă să afli de unde provine această supărare, poate sunt anumite dorințe pe care le-ai neglijat în ultima perioadă, iar mintea îți dă un semnal de alarmă.

Fecioară

Fecioarele au unul dintre acele momente în care dezarmează cu un simplu compliment. O singură frază, venită din suflet, cu o sinceritate care copleșește, este suficientă pentru a aprinde scânteia dragostei. Greu de rezistat nativilor din zodia Fecioară, mai ales atunci când când se îndrăgosesc și nu ezită să-și exprime sentimentele în toată splendoarea lor.

Balanţă

Balanțele ar putea fi nevoite să facă un compromis care nu le face deloc plăcere. Uneori, astfel de cedări sunt necesare, pentru ca lucrurile să meargă înainte. Privește partea plină a paharului. O soluție, chiar dacă stârnește mici nemulțumiri, este mai bună decât o problemă nerezolvată. Cu această ocazie vei putea dobândi și experiență în negociere.

Scorpion

Scorpionii ar face bine să nu se predea fără o luptă, chiar dacă totul pare a fi pierdut. Dacă problema e în dragoste, asumă-ți responsabilitatea pentru greșeli într-un mod curajos și spune lucrurilor pe nume, fie și pentru ultima oară. Cine nu mai are nimic de pierdut este un om cu adevărat liber. S-ar putea ca situația să se limpezească într-o clipă. Și nu uita să înveți din această experiență neplăcută.

Săgetător

Nativii din Săgetător sunt sfătuiţi, astăzi, să îşi păstreze calmul în orice circumstanţe. Fiţi foarte atenţi la reacţiile pe care le veţi avea astăzi faţă de alte persoane pentru că există riscul să exageraţi şi să jigniţi fără să vă daţi seama. Este foarte important să rămâneţi calmi pentru că este în avantajul vostru. Tot astăzi, trebuie să faceţi un efort pentru a arăta celor dragi cât de mult îi iubiţi. Vă va ajuta să vă restabiliţi echilibrul emoţional.

Capricorn

Nativii din Capricorn vor afla, astăzi, răspunsul la o întrebare care îi macină de foarte multă vreme. O persoană necunoscută vă va oferi răspunsul pe care îl aşteptaţi de mult timp, iar acesta va fi pe placul vostru. De acum înainte, depinde doar de voi cum vă veţi modela viitorul. Practic, destinul este în mâinile voastre! Fiţi foarte atenţi!

Vărsător

Nativii din Vărsător vor avea parte, astăzi, de o revedere emoţionantă. O persoană dragă din viaţa voastră se va întoarce şi veţi avea ocazia de a petrece timp preţios împreună. Profitaţi de această perioadă pentru a vă exprima sentimentele. Pe altă parte, viaţa profesională va fi una extrem de profitabilă. Investiţi profitul într-un hobby pentru a vă bucura din plin de roadele muncii voastre.

Peşti

Nativii din Peşti îşi vor găsi, astăzi, sensul vieţii. Odată ce vă veţi trezi în acest loc, veţi realiza că v-aţi îndrăgostit iremediabil şi nu veţi mai dori să plecaţi în altă parte. Profitaţi de timpul liber, faceţi ceea ce vă place şi nu uitaţi să trăiţi. Vremurile pe care le trăiţi v-au transformat, fără să vreţi, în nişte adevăraţi roboţi. Astăzi veţi afla ce înseamnă cu adevărat viaţa, dar şi lucrurile pentru care merită să trăiţi.

Lasă un comentariu