Evenimentul zilei

Vi02282020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate Psihologie PNUD îndeamnă pe fiecare să se facă auzit si să pledeze pentru zero discriminare

PNUD îndeamnă pe fiecare să se facă auzit si să pledeze pentru zero discriminare

01 Martie 2017 - 

Statele și indivizii au obligația legală de a nu discrimina. Non-discriminarea este unul dintre drepturile omului. În acest an, de 1 martie, cu ocazia Zilei Anti-discriminare, PNUD îndeamnă oamenii să se facă auziți si să pledeze pentru zero discriminare, să discute și să prevină discriminarea, care reprezintă un impediment în atingerea aspirațiilor, a obiectivelor și viselor, se arată într-un mesaj difuzat de PNUD Chișinău.

Discriminarea are multe forme, de la discriminare rasială sau religioasă la discriminarea bazată pe sex, orientare sexuală sau vârstă, precum și la hărțuiri la școală sau la locul de muncă. În doar trei din zece țări din întreaga lume, un număr egal de fete și băieți continuă școala după ce au obținut studii secundare, iar persoanele care trăiesc cu dizabilități ar putea fi neglijate de aproape trei ori mai frecvent de serviciile de sănătate și medicale decât alte persoane, se relevă în comunicatul de presă.

 „Orice persoană are dreptul să fie tratată cu respect, să trăiască fără discriminare, constrângeri sau abuzuri”, a declarat Michel Sidibé, directorul executiv al UNAIDS cu sediul la Geneva. „Discriminarea nu provoacă durere doar persoanelor individuale, ci tuturor, întregii lumi, pe când acceptarea și diversitatea în toate formele sale aduce beneficii tuturor”.

Zero discriminarea este o parte integrală a viziunii PNUD. Pentru Ziua Zero Discriminare din acest an, PNUD face apel pentru zero discriminare în serviciile de sănătate și medicale. Dreptul la sănătate este un drept fundamental al omului, care include accesul la serviciile de asistență medicală la prețuri accesibile, în timp util și de calitate pentru toți. Cu toate acestea, discriminarea rămâne răspândită în instituțiile de sănătate și medicale, creând o barieră serioasă pentru accesul la serviciile HIV.

„Serviciile de sănătate ar trebui sa fie un mediu de susținere și sigur. Este inacceptabil faptul că discriminarea îngrădește astăzi accesul la asistența medicală”, a spus dl Sidibé. „Eliminarea discriminării din instituțiile medicale este critică, iar noi trebuie să cerem ca aceasta să devină o realitate”.

Conform Indicelui stigmatizării persoanelor care trăiesc cu HIV, datele din 50 de țări arată că una din opt persoane care trăiește cu HIV a raportat că i-a fost refuzată acordarea asistenței medicale. 

În acest an, PNUD face apel către fiecare să se facă auzit și să pledeze pentru zero discriminare. Ziua Zero Discriminare este o oportunitate de a evidenția modul în care fiecare poate fi parte a transformării și poate lua atitudine pentru o societate echitabilă și corectă.

 

Lasă un comentariu