Evenimentul zilei

Ma07172018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate Psihologie Președintele filipinez, victima unui abuz sexual în copilărie. El promite că va demisiona. Vezi în ce condiții

Președintele filipinez, victima unui abuz sexual în copilărie. El promite că va demisiona. Vezi în ce condiții

07 Iulie 2018 - 

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a promis că va demisiona dacă cineva îi va putea demonstra că Dumnezeu există, la numai două săptămâni după ce a stârnit furia oamenilor pentru că l-a făcut "prost" pe Dumnezeu, informează sâmbătă dpa, citată de Agerpres.

Într-un discurs susţinut vineri seara, Duterte a declarat că vrea să vadă măcar o singură persoană care să-i spună că a fost în Rai şi că a vorbit acolo cu Dumnezeu. 

"Am nevoie de numai o persoană care să-mi spună.... că Dumnezeu există cu adevărat. Uite, am o fotografie. Am un selfie cu Dumnezeu", a spus Duterte. "Din atâtea miliarde (de oameni), am nevoie de unul singur. Şi dacă un astfel de om va exista, doamnelor şi domnilor, eu îmi voi da imediat demisia", a promis el.

Luna trecută, Duterte a devenit ţinta criticilor în această ţară predominant catolică după ce a ironizat logica lui Dumnezeu în povestea biblică de creare a lui Adam şi Eva.

"Adam a mâncat (din fructul cunoaşterii), apoi s-a născut răul. Cine este acest Dumnezeu prost? Creezi ceva perfect şi apoi te gândeşti la un eveniment care să distrugă calitatea muncii tale", a spus Duterte într-un discurs susţinut la 22 iunie în oraşul său natal Davao.

Rodrigo Duterte, în vârstă de 73 de ani, şi-a susţinut în continuare afirmaţiile, susţinând că este dreptul lui să nu creadă în nicio religie.

În trecut, Duterte a criticat dur Biserica Catolică din Filipine, unde mai mult de 80% din populaţie este catolică. El i-a acuzat pe preoţi de corupţie şi abuz sexual, declarându-se chiar el victimă a unor astfel de abuzuri sexuale când era elev la şcoala din Davao, scrie hotnews.ro.

 

 

 

Lasă un comentariu