Evenimentul zilei

Sam04212018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate Psihologie Afişez elemetele după tag: consecinte

O nouă alertă falsă cu bombă, a doua de la începutul acestei săptămâni. De această dată, a fost vizată o bancă din capitală, transmite IPN.

Publicat în Chisinau

Uneori mâncăm în exces, pe fond de stres, alteori se întâmplă să uităm pur şi simplu să ne hrănim din cauza ritmului alert al vieţii de zi cu zi. Există însă şi persoane care suferă de tulburări de alimentaţie la modă, cum sunt bulimia şi anorexia nervoasă.

Publicat în Sanatate

Poliția Națională a prezentat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, prima „Hartă a Consecințelor Consumului de Alcool pentru anul 2017”, care include date despre infracțiunile comise în stare de ebrietate în toată țara, segregate pe raioane și municipii.  

Publicat în Social

Specialiștii sunt tot mai îngrijorați de creșterea numărului de copii dependenți de ecrane (inclusiv de smartphone). De aceea, dependența de acest tip este considerată la fel de serioasă ca și cea de droguri. Expertul Mandy Saligari, fondator și director al clinicii „Charter Harley Street” din Londra, specializată în tratarea dependențelor și a altor tulburări psihice, explică de ce dependența de smartphone a copiilor și adolescenților este un fenomen periculos, comparabil cu dependența de droguri.

Publicat în Psihologie

Abuzurile din copilărie au, în general, consecințe grave asupra dezvoltării și maturizării unei persoane, care încep sa fie observate încă din adolescență, dar mai ales în relațiile de la vârsta adultă, spun specialiștii. Majoritatea respondenților unui studiu efectuat de către Organizația Mondială a Sănătății, studenți universitari din Republica Moldova (59,6%), au spus că au avut una sau mai multe experiențe de abuz, neglijare sau disfuncţionalităţi la nivelul familiei în primii 18 ani de viață. 

Publicat în Social

Pagina 1 din 6