Evenimentul zilei

Vi06222018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate Psihologie Afişez elemetele după tag: etapa

Cel mai fericit moment al unei căsnicii nu este nicidecum începutul acesteia, arată un nou studiu. Dimpotrivă, cei doi parteneri se simt cel mai bine împreună după 20 de ani de relație, spun cercetătorii.

Publicat în Psihologie

Echipa Admirals-UTM a pierdut pe teren propriu în fața celor de la USEFS, cu 83-97, în cadrul rundei a 13-a a campionatului național la baschet masculin, transmite IPN.

Publicat în Sport

Intrarea în vigoare a Acordului de asociere reprezintă o etapă nouă în istoria Republicii Moldova, iar guvernarea trebuie să asigure implementarea documentului pentru a asigura bunăstarea populaţiei.

Publicat în Politica

Dacia şi Sheriff au obţinut victorii în penultima etapă şi au acelaşi punctaj înaintea meciului direct. Vineri, cele două echipe se întâlnesc la Speia.

Publicat în Sport

Concursul privind selectarea candidatului pentru funcţia de guvernator al Băncii Naţionale nu a fost transparent în întregime. Declaraţia a fost făcut de către Vadim Brânzan, unul din foştii candidaţi la şefia BNM, în cadrul emisiunii „Interpol” de la postul de televiziune „TV 7”.

Publicat în Politica

Pagina 1 din 3