Evenimentul zilei

Mie04082020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate Psihologie Afişez elemetele după tag: lege

Parlamentul israelian a votat luni în favoarea unei legi care permite premierului şi ministrului apărării să decidă intrarea în război fără să reunească guvernul, pe fondul tensiunilor crescânde între Israel şi unii dintre vecinii săi, relatează AFP.

Publicat în Externe

Un cetățean al Republicii Kazahstan în vârsta de 60 de ani, cunoscut în cercul lumii criminale ca „hoț în lege”, alias Lioșa Semipalatenschii, a fost reținut de oamenii legii și expulzat de pe teritoriul țării. 

Publicat în Justitie

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a promulgat joi, 12 aprilie, Legea cu privire la ratificarea Acordului privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene. Acțiunea a avut loc în prezența premierului Republicii Moldova, Pavel Filip, care se află la Kiev, unde participă la lucrările Forumului de securitate.

Publicat în Politica

Premierul scoţian Nicola Sturgeon a declarat marţi că Parlamentul Scoţiei nu va aproba proiectul de lege în forma prezentată de către premierul britanic Theresa May privind retragerea din Uniunea Europeană, întrucât sunt încălcate anumite principii ale descentralizării.

Publicat în Externe

Islanda este pe punctul de a deveni prima țară europeană care interzice circumcizia rituală, deși măsura a fost criticată pentru că ar încalcă libertățile religioase.

Publicat în Media