Evenimentul zilei

Dum06242018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate Psihologie Afişez elemetele după tag: video

Şoferii nemulţumiţi de preţurile ridicate la carburanţi au ieşit sâmbătă, 23 iunie, la o nouă acţiune de protest. Aceştia şi-au parcat automobilele în Piaţa Marii Adunări Naţionale, relatează IPN. 

Publicat în Social

Votarea de către Adunarea Generală ONU a Rezoluției privind „Retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova” înseamnă un pas important în eforturile de consolidare și protejare a integrității țării. Declarația a fost făcută sâmbătă, 23 iunie, de prim-ministrul Pavel Filip, în cadrul unui briefing de presă, relatează IPN.

Publicat în Politica

În cadrul unei ceremonii oficiale la Casa Albă, Cristina Balan,  a prezentat scrisorile de acreditare în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotențiar al Republicii Moldova, Președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump.

Publicat în Politica

Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță despre pornirea unei cauze penale în temeiul bănuielii rezonabile cu privire la pregătirea dezordinilor în masă. 

Publicat în Chisinau

În jur de 15 localități din șapte raioane mai rămâneau parțial fără curent electric, conform datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) din această dimineață, 23 iunie. 

Publicat în Din tara

Pagina 1 din 147