Evenimentul zilei

Ma04242018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate Afişez elemetele după tag: cum

A venit primăvara și a început sezonul salatelor. Numai că ingredientul principal al salatelor sunt roşiile, iar cele aflate acum în vânzare au o mică problemă, sunt „coapte” artificial. 

Publicat în Curiozitati

Primul pas ca să scapi de cearcăne este să te odihnești suficient, minimum șapte ore pe noapte. Dacă și așa, încă ai cearcăne și pungi sub ochi, îți recomandăm câteva trucuri pe care merită să le încerci.

Publicat în Ingrijire

Celulita este cel mai mare inamic al pielii femeilor din întreaga lume, iar în ultima vreme a început să afecteze și pielea bărbaților. Celulita afectează aproximativ 85%-98% dintre femeile de pretutindeni.

Publicat în Ingrijire

Misiunea lunară chineză Chang E 4, prevăzută să fie lansată în cadrul programului spaţial naţional la sfârşitul anului acesta, va încerca să cultive pe satelitul terestru plante şi legume, precum cartoful, ca parte a experimentelor prevăzute pentru o viitoare colonie spaţială.

Publicat în Timp liber - TV

Nici nu a trecut bine Paștele, că ne apropiem de o nouă sărbătoare. În credința populară, în lunea după Duminica Tomii se sărbătorește Paștele Blajinilor. În folclor, Blajinii mai sunt cunoscuți și sub numele de rohmani.

Publicat în Cultura

Pagina 1 din 27