Evenimentul zilei

Joi01182018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate Afişez elemetele după tag: ruseasca

Abuzul de sarmale, cozonac şi alcool “se repară” cu vitamina C din citrice sau legume verzi şi cu lichide fără zahăr. Mahmureala nu trece cu cafea sau “alcool”, ci cu apă, analgezice şi răbdare.

Publicat în Nutritie

Cea de-a 40 ediție a Festivalului Internațional de Film de la Moscova va avea loc în luna aprilie, și nu în iunie așa cum fusese programat inițial, pentru a nu fi în aceeași perioadă cu Campionatul Mondial de Fotbal 2018, a precizat marți directorul evenimentului, informează AFP.

Publicat în Panorama

Vacile din rasa Holstein ar urma să călătorească până la 4.500 de kilometri cu camionul, din Olanda și Germania, până la o fermă din apropiere de orașul rusesc Tyumen, a declarat directorul filialei din Rusia a Danone, Charlie Cappetti. Potrivit acestuia, transportul de vaci ar trebui să protejeze compania de creșterea prețurilor la lapte, care în acest an s-au majorat cu 14%.

Publicat în Social

Noi detalii au apărut după scufundarea navei spion ruseşti Liman în apropierea strâmtorii Bosfor. Ofiţerii de la bordul navei ruseşti, care s-a scufundat după ce s-a ciocnit cu un cargo cu oi din România, erau în stare de ebrietate, scrie site-ul ucrainean dumskaya.net.

Publicat în Panorama

Procuratura Anticorupţie anunţă despre terminarea urmăririi penale şi expedierea în judecată a cauzei penale de învinuire a 14 actuali şi foşti magistraţi, precum şi a 2 executori judecătoreşti, acuzaţi de implicare în spălarea miliardelor de dolari din Federaţia Rusă prin sistemul bancar din Republica Moldova.

Publicat în Justitie

Pagina 1 din 2