Evenimentul zilei

Joi11142019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Sănătate Afişez elemetele după tag: vindecare

Busuiocul, "cea mai veche plantă", aşa cum mai este numită, este una dintre cele mai versatile, aromate şi apreciate plante atât în bucătarie dar şi în medicina naturistă.

Publicat în Sanatate

Eşti frecvent balonată, ai crampe abdominale şi arsurile la stomac sunt ceva obişnuit pentru tine? Cu siguranţă ai încercat până acum tot felul de medicamente promovate de reclamele la televizor.

Publicat în Medicina alternativa

Din păcate, destul de puţin folosit în bucătăria românească, condimentul minune cu o aromă specială şi cu gust dulce-picant are o reputaţie de necontestat în întreaga lume, atât în gastronomie, dar mai ales în medicina tradiţională.

Publicat în Medicina alternativa

Medicul austriac, Rudolf Brojs a căutat întreaga viață un tratament alternativ pentru cancer și a descoperit o soluție incredibilă.

Publicat în Medicina alternativa

Acest tratament experimental vine contrar celorlalte de până acum, care se bazau pe opusul acestui proces, adică prin inhibarea hormonului masculin.

Publicat în Sanatate

Pagina 1 din 6