Evenimentul zilei

Sam11252017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Cultură "Guernica" de Pablo Picasso, inaugurată într-un muzeu din Madrid

"Guernica" de Pablo Picasso, inaugurată într-un muzeu din Madrid

14 Noiembrie 2017 - 

Muzeul Regina Sofia din Madrid a inaugurat o bibliotecă online cu acces gratuit în care sunt expuse peste 2.000 de documente ce au legătură cu renumita pictură "Guernica", realizată de Pablo Picasso în 1937, considerată un manifest artistic împotriva războiului, informează DPA

 

Noul site interactiv, denumit Rethinking Guernica, a fost deschis în capitala spaniolă luni și oferă internauților acces gratuit la texte, manuscrise, scrisori, documente, cataloage, afișe, înregistrări audio și video și alte informații despre acel tablou celebru.

Grație imaginilor de înaltă rezoluție, vizitatorul digital poate să folosească funcția de apropiere ("zoom"), pentru a examina opera de artă în cele mai mici detalii.

Potrivit reprezentanților muzeului menționat, documentele expuse în această bibliotecă digitală au fost preluate din peste 120 de colecții private și naționale, dar și din arhive, biblioteci, institute și cinematografe de artă din lumea întreagă, inclusiv de la Muzeul Picasso amenajat la Centrul Pompidou din Paris și de la Arhivele Naționale de Istorie din Madrid.

Cu o suprafață de 27 de metri pătrați, "Guernica" este considerată una dintre cele mai influente picturi din secolul al XX-lea. A fost pictată de Pablo Picasso după ce aviația germană a bombardat orașul spaniol omonim pe 26 aprilie 1937 în timpul Războiului Civil din Spania.

Imaginile din tablou prezintă siluete deformate de oameni și animale — realizate în negru, alb și gri — care suferă și sunt cuprinși de frică. Opera de artă a fost prezentată pentru prima dată la Expoziția Mondială de la Paris din 1937.

Lasă un comentariu