Evenimentul zilei

Mie07182018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Cultură Mănăstirea Mont-Saint-Michel, redeschisă integral publicului după lucrări de restaurare

Mănăstirea Mont-Saint-Michel, redeschisă integral publicului după lucrări de restaurare

16 Noiembrie 2017 - 

Mănăstirea abației Mont-Saint-Michel, una dintre cele mai populare destinații turistice din Franța, s-a redeschis integral publicului după ce a fost închisă parțial pentru restaurare, au informat miercuri surse din cadrul Centrului monumentelor naționale (CMN), preluate de AFP.

Lucrările de restaurare, în valoarea de două milioane de euro, nu au permis vizitatorilor accesul la impresionantele ferestre ale mănăstirii. Terasa dinspre vest, care oferă cea mai bună perspectivă asupra Canalului Mânecii, nu a fost restaurată și a rămas deschisă publicului. 

Ansamblul arhitectural al abației Mont-Saint-Michel face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Grădina mănăstirii va fi finalizată abia în ''primăvara lui 2018'', precizează CMN, instituția care administrează abația. 

Un sfert din galeriile acestei mănăstiri gotice din secolul al XIII-lea, ''unice în lume'' pentru faptul că este situată la 80 de metri înălțime, ''între cer și mare'', a rămas deschisă publicului.

Lucrările de restaurare demarate la începutul anului 2017 au vizat în principal refacerea etanșeității porțiunii aflate deasupra sălii cavalerilor unde câteva bolte au fost afectate de igrasie. 

 

Lasă un comentariu