Evenimentul zilei

Lun12102018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Cultură Scandalul Weinstein, departe de a se fi încheiat: Actrița Ashley Judd l-a dat în judecată pe mogulul de la Hollywood

Scandalul Weinstein, departe de a se fi încheiat: Actrița Ashley Judd l-a dat în judecată pe mogulul de la Hollywood

01 Mai 2018 - 

Ashley Judd îl dă în judecată pe mogulul de la Hollywood Harvey Weinstein pentru că i-ar fi distrus cariera din cauză că actriţa i-a respins avansurile sexuale, scrie BBC, citat de news.ro.

La termenul de luni, producătorul premiat cu Oscar a fost acuzat de defăimare, hărţuire sexuală şi încălcarea legii din California privind concurenţa neloială. 

Ashley Judd s-a aflat în primul val de femei care a dezvăluit anul trecut comportamentul nepotrivit al producătorului. Harvey Weinstein se confruntă cu multiple acuzații, printre care viol, intimidare şi hărţuire sexuală. 

"Weinstein şi-a folosit puterea din industria de divertisment pentru a-i distruge reputaţia doamnei Judd şi pentru a-i limita abilitatea de a-şi găsi de lucru", se arată în dosar. 

Totul s-a întâmplat după ce regizorul filmului "Stăpânul inelelor", Peter Jackson, a spus anul trecut că a avut-o în vedere pe Judd pentru un rol în filmul din 1998, dar că ea era "pe o listă neagră" în urma conversaţiilor cu Weinstein Company. El a spus că Weinstein l-a avertizat pe regizor că nu se putea lucra cu actriţa pe platourile de filmare, fiind "un coşmar". 

Într-un interviu din ianuarie, la BBC, Judd a mărturisit că este convinsă că Weinstein a conspirat împotriva ei pentru că nu era înspăimântată de el. "Cred că de asta m-a pus pe lista neagră şi a avut, din nefericire după cum ştim acum, atâta succes în a-mi sabota cariera", a adăugat ea. 

Dacă va avea câştig de cauză, actriţa a declarat că va dona orice daune primite către fondul campaniei "Time's Up". 

"Time's Up" este mişcarea înfiinţată în ianuarie care sprijină victimele hărţuirii sexuale. Fondul îi va ajuta în acţiunile legale pe cei care s-au confruntat cu agresiuni sexuale la locul de muncă, scrie hotnews.ro.

 

 

Lasă un comentariu