Evenimentul zilei

Mie08152018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Cultură Astăzi este pomenit Sfântul Mucenic Calinic, sfântul care a scăpat din foc

Astăzi este pomenit Sfântul Mucenic Calinic, sfântul care a scăpat din foc Recomandat

29 Iulie 2018 - 

Sfântul Mucenic Calinic, pomenit în calendarul creştin ortodox la 29 iulie, s-a născut în Cilicia (Asia Mică), într-o familie creştină.

Sfântul Calinic ajungând la vârsta bărbatului desăvârşit a văzut pe mulţi care apostaziau de la credinţa creştină şi se închinau idolilor. Pentru această cădere, Sfântul Calinic suferea mult şi a ales să meargă prin oraşe şi sate şi să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu.
A ajuns astfel şi în oraşul Ancira (azi Ankara), din Galatia. Aici, a fost prins şi dus înaintea guvernatorului. În faţa acestuia, Calinic a recunoscut că este creştin şi că a venit să propovăduiască învăţătura creştină. În faţa unei astfel de mărturisiri, guvernatorul l-a supus unor chinuri cumplite.
După aceasta, chinuitorul a poruncit ca mucenicul să fie încălţat cu încălţăminte de fier, în care erau piroane ascuţite, şi să fie dus în cetatea Gangra şi acolo să fie ars în foc, fiindcă în acea cetate Sfântul Calinic întorsese mulţi oameni la Hristos şi voia ca aceia să-i vadă sfârşitul lui şi să se teamă.
Deci sfântul, având în picioare încălţările cu piroane de fier, umbla ca şi cum nu simţea durerea din rănirea picioarelor şi cânta din psalmi. Pe drum soldaţii care primiseră ordin să stea în spatele lui şi să-l alerge au însetat foarte tare şi l-au rugat să ceară de la Dumnezeul lui, Dumnezeul cel adevărat, să le dea apă.
Deoarece temperaturile erau foarte ridicate şi nu exista nici o sursă de apă, Sfântul Calinic s-a rugat lui Dumnezeu şi a izvorât apă dintr-o piatră, şi au băut soldaţii.
Ajunşi în Gangra, Sfântul Calinic a fost băgat în foc. Şi-a făcut semnul crucii şi rugându-se s-a culcat şi şi-a dat sufletul său lui Dumnezeu. După ce focul s-a stins creştinii din oraş au luat trupul mucenicului, care nu era vătămat în nici un fel de foc, şi l-au îngropat.
Tot în această zi este pomenită şi Sfânta Muceniţă Teodota, care împreună cu cei trei fii ai săi a suferit moarte martirică în timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşată de împăratul Diocleţian (284-305).
Rugăciunea Sfântului Mucenic Calinic
"Mie dorit îmi este a suferi pentru Domnul meu, precum îi este pâinea celui flămând. Aşteptând, am aşteptat pe Domnul, şi a căutat la mine şi a auzit rugăciunea mea. Şi m-a scos din groapa patimilor şi din ţină noroiului, şi a pus pe piatra picioarele mele şi a îndreptat paşii mei". Pe drumul spre execuţie i s-a făcut sete. Prin rugăciune, Dumnezeu i-a dăruit apă dintr-o stâncă.

Lasă un comentariu