Evenimentul zilei

Sam07202019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Cultură De Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor, Biblioteca Națională a înmânat Premiile GALEX

De Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor, Biblioteca Națională a înmânat Premiile GALEX

23 Aprilie 2019 - 

De Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor, care în Republica Moldova coincide cu Ziua Bibliotecarului, Biblioteca Națională, în colaborare cu Liga Bibliotecarilor „Alexe Rău”, a organizat Gala Laureaților Premiilor Naționale GALEX, scrie IPN.

Premiul GALEX a fost instituit în 2010, denumirea acestuia fiind compusă din primele litere ale numelor lui Gavriil Bilevici și Alexe Rău, doi foști distinși directori ai Bibliotecii Naţionale.

Premiul GALEX „Cel mai bun om politic susținător al bibliotecilor” l-au primit trei ambasadori acreditați la Chișinău –  ambasadorul SUA, Dereck J. Hogan, ambasadorul României, Daniel Ioniță, și ambasadorul Lituaniei, Kestutis Kudzmanas. Dintre ei, la Gală a reușit să ajungă ambasadorul României. Daniel Ioniță a mulțumit pentru premiu, dar le-a spus bibliotecarilor că acesta „este meritat” de colegii din România, care „de fiecare dată au susținut bibliotecile din Republica Moldova”.

Premiul „Cel mai bun fondator de bibliotecă” i-a fost decernat lui Tudor Golub, președintele Consiliului raional Orhei. Premiul „Cel mai bun scriitor promotor al cărții și lecturii” le-a fost înmânat scriitorilor Aurelian Silvestru și Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român Chișinău. Scriitorului Nicolae Dabija i-a fost decernat Premiul GALEX „Cel mai generos mecena al bibliotecilor”. Premiul „Cel mai bun promotor și susținător al bibliotecilor, cărții și lecturii în mass-media” i-a fost acordat lui Vitalie Guțu, producător la TVR Moldova.

Alte premii GALEX au fost decernate Danielei Galai, coordonator de proiect la IREX Europe Moldova, lui Jacob Nadal, de la Directoratul pentru Prezervare a Bibliotecii Congresului SUA, profesorului universitar Nelly Țurcan, Tatianei Gheiceanu, de la Biblioteca Națională, Mariei Cojocaru, director al Bibliotecii din Drochia, Elenei Harconița, director al Bibliotecii Universității „Alecu Russo” din Bălți, Dianei Silivestru, șef de secție la Biblioteca Națională.

Lasă un comentariu