Evenimentul zilei

Vi09202019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Cultură În Piaţa Independenţei din municipiul Cahul a fost dat startul aseară celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Internaţional de Folclor „Nufărul Alb”

În Piaţa Independenţei din municipiul Cahul a fost dat startul aseară celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Internaţional de Folclor „Nufărul Alb”

05 Iulie 2019 - 

Patru zile, seară de seară, oamenii din Cahul şi oaspeţii urbei sunt invitaţi pentru a fi parte a acestei sărbători folclorice de amploare, la care participă colective artistice din nouă ţări.

Cea de-a 16-a ediţie a festivalului a început tradiţional cu Parada Portului Popular. Mesageri ai folclorului din România, Ucraina, Belarus, Turcia, Macedonia, Portugalia, Lituania, Georgia, Bulgaria şi Republica Moldova au defilat în faţa sutelor de cahuleni  şi oaspeţi ai municipiului în veşminte tradiţionale.
Bienala folclorică a adunat la Cahul prieteni şi parteneri care au dat curs invitaţiei autorităţii publice locale de a fi parte a acestei mari sărbători folclorice.
Peste 400 de artişti amatori şi membri ai delegaţiilor se află la Cahul, care timp de patru zile va fi capitala folclorului.
La fiece doi ani, deja de trei decenii municipiul Cahul se umple de ritmuri şi culoare. Festivalul pune în valoare ceea ce are un popor mai de preţ – folclorul.
În prima seară a festivalului, formaţiile folclorice şi-au prezentat cartea de vizită, iar ansamblul profesionist de cântece şi dansuri populare „Izvoraşul”, de la Palatul Culturii, a evoluat cu un program artistic.

Lasă un comentariu