Evenimentul zilei

Vi12062019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Cultură În premieră la Chișinău, expozițiile arhitecturii moderne adunate din toată lumea

În premieră la Chișinău, expozițiile arhitecturii moderne adunate din toată lumea

02 August 2019 - 

„Bauhaus imaginista" este un proiect internaţional realizat cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înființarea Şcolii Bauhaus din Germania, care a devenit în timp unul dintre cele mai importante curente ale arhitecturii moderne şi un stil internaţional.

Cu această ocazie, începând cu 7 august, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, va fi deschis vernisajul expoziției, care va include o prezentare despre mişcarea Bauhaus.
Mişcării Bauhaus cuprinde patru capitole tematice şi conceptuale: Corresponding With, Learning from, Moving Away şi Still Undead.
Expoziţia include cercetările efectuate de curatori, texte şi imagini pe marginea celor patru capitole. În acest scop, artistul Luca Frei a dezvoltat o structură – parţial sculptură, parţial arhitectură expoziţională – ca un spaţiu în care vizitatorii pot interacţiona cu obiectele expoziţiei. Un rol central în cadrul instalaţiei îl ocupă terminalul cu calculator, de la care vizitatorii pot răsfoi revista online a bauhaus imaginista şi pot imprima materialele sub formă de imagine sau text.
Un program de film separat prezintă lucrările artiştilor şi cercetătorilor contemporani pe marginea unor teme referitoare la mişcarea Bauhaus:
The body’s Legacies
Kader Attia, 58 min
O Horizon
Otolith Group, 80 min
Two Stones
Wendelien van Oldenborgh, 60 min
The most beautiful Campus in Africa
Zvi Efrat, 25 min
Expoziţia aniversară bauhaus imaginista „100 de ani de Bauhaus“ este o colaborare între Bauhaus Kooperation Berlin Dessau Weimar, Goethe-Institut și Haus der Kulturen der Welt. Proiectul este finanțat de către Ministerul Federal German de Externe și de Kulturstiftung des Bundes. Curatorii proiectului sunt Marion von Osten și Grant Watson, care colaborează și cu o echipă internațională de oameni de știință.
La Chişinău, evenimentul este organizat de către Centrul Cultural German AKZENTE în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a Republicii Moldova şi Goethe-Institut România.
Expoziția va fi deschisă în perioada 7-26 august cu începere de la ora 10:00 – 18:00, sala albastră (cu excepţia zilei de vineri).

Lasă un comentariu