Evenimentul zilei

Lun11112019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Cultură Pasha Parfeni organizează un întreg festival la cetatea Bender, cu sprijinul Uniunii Europene

Pasha Parfeni organizează un întreg festival la cetatea Bender, cu sprijinul Uniunii Europene

19 Octombrie 2019 - 

Concert cu iz de izvor la cetatea Bender, susținut de formații de pe cele două maluri ale Nistrului.

Legendara cetate va fi cucerită de muzică și dansuri, cedând în fața veseliei și distracției, informează PROVINCIAL.
Formațiile Парусник și Ланжерон din stânga Nistrului vor urca pe aceeași scenă cu Pasha Parfeni Band, Sunstroke Project și Lidia Isac.
Festivalul PLAI se va desfășura duminică – 27 octombrie, începând cu ora 17.00.
Organizatorii promit că în acea zi izvarul va curge râuri și toți participanții îi vor putea potoli setea de dans și de viață. Concertul de la cetatea Bender se înscrie într-o serie de evenimente culturale desfășurate în partea stânga Nistrului cu susținerea financiară a Uniunii Europeane.
Festivalul PLAI este organizat în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

Lasă un comentariu