Evenimentul zilei

Sam07042020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Cultură Cunoscutul compozitor Eugen Doga va efectua un turneu la Kiev

Cunoscutul compozitor Eugen Doga va efectua un turneu la Kiev

18 Februarie 2020 - 

Compozitorul Eugen Doga va efectua un turneu în orașul Kiev. Pe 14 martie, el va avea o seară de creație  cu genericul ”Eugen Doga. Regele valsului” în sala de concerte Freedom Hall a Centrului Cultural din capitala Ucrainei.

În cadrul concertului vor evolua Orchestra simfonică din Kiev, soliștii Dimitri Șaraburin, Alexandr Ciuvpilo, Iana Tatarova, Valeria Tulik și protagonistul manifestării, care, pe parcurs, se va afla și la pupitrul dirijoral.
Eugen Doga a menționat că de mai mulți ani n-a concertat la Kiev și este nespus de bucuros să se întâlnească cu publicul din Ucraina, unde, pe timpuri, a evoluat în repetate rânduri.
”Pentru mine este foarte important să restabilesc aceste legături culturale. În anii ’80, am cântat în cele mai frumoase săli din capitala Ucrainei. Pe 14 martie, alături de piesele mele mai vechi și mai noi, vor răsuna în premieră și două lucrări dedicate orașului Kiev”, a subliniat compozitorul.
Potrivit maestrului Eugen Doga, în luna martie el va mai concerta la București, Iași, Milano și Moscova. Pe 7 martie, va cânta, împreună cu Fuego, în cadrul unui spectacol, la Palatul Național ”Nicolae Sulac” din Chișinău.
În altă ordine de idei, compozitorul a afirmat că în curând, la Sankt-Petersburg va apărea cartea sa ”Cine sunt eu” cu subtitlul ”Sclipiri sub amprenta memoriei mele”. ”Până acum am editat șase cărți: trei – în limba română și alte trei – în limba rusă. În prezent, lucrez la partea a doua a ciclului ”Dialogurile dragostei”, pe versuri de Mihai Eminescu și Veronica Micle. Am scris deja circa 60 de piese pe versurile celor doi poeți. Aceste cântece vor apărea în cea de-a doua ediție a volumului ”Dialogurile dragostei”, a mai spus compozitorul.
Eugen Doga s-a născut la 1 martie în 1937 în satul Mocra, raionul Râbnița. A absolvit Colegiul de Muzică ”Ștefan Neaga”, Conservatorul și Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chișinău. Este autor al unor valoroase lucrări în genul muzicii de estradă, de film și de teatru. A compus o simfonie, cantatele ”Primăvara omenirii" și ”Curcubeul alb”, muzică la spectacole de teatru, la peste 200 de filme, piese instrumentale de cameră, romanțe, cântece pentru copii.
Eugen Doga a fost distins cu Premiul de Stat, titlul onorific ”Artist al Poporului”, cu ”Ordinul Republicii”, Ordinul "Steaua României" în grad de comandor, cu Ordinul "Pentru Serviciul Credincios" (România) și "Za zaslughi pered otecestvom" (Rusia). Compozitorul este autorul celebrului vals „Gingaşa şi tandra mea fiară”, desemnat de către UNESCO drept cea de-a patra capodoperă muzicală a secolului trecut.

Lasă un comentariu