Evenimentul zilei

Joi12052019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Interviu INTERVIU EXCLUSIV // Anatol Șalaru: „Jertfa medicilor SMURD morți în misiune de salvare este dovada absolută că sângele apă nu se face și vom fi frați indiferent de tancurile și Siberiile care ne-au despărțit”

INTERVIU EXCLUSIV // Anatol Șalaru: „Jertfa medicilor SMURD morți în misiune de salvare este dovada absolută că sângele apă nu se face și vom fi frați indiferent de tancurile și Siberiile care ne-au despărțit” Recomandat

28 Iunie 2016 - 

Ministrul Apărării, Anatol Șalaru, a avut amabilitatea de a acorda ziarului Evenimentul Zilei, ediția de Republica Moldova, un interviu amplu în care am avut ocazia de a discuta o serie de teme de interes.

De la luptele politice interne, la înzestrarea Armatei cu ajutorul NATO și relația dintre cele două capitale, fruntașul liberal ne-a vorbit despre problemele la zi cu care se confruntă  Republica Moldova. Redăm în continuare interviul integrat cu ministrul Apărării de la Chișinău:

 

Domnule ministru, ați trecut recent de o nouă moțiune de cenzură din partea socialiștilor. Cum caracterizați aceste acțiuni constante din partea socialiștilor? Socialiștii au intrat in campanie și inventează tot felul de motive să fie în atenția presei și a opiniei publice.

Fără îndoială ca reformele începute în Armata Națională, procesul de modernizare și interoperabilitate cu țările NATO îi deranjează. Așa cum am mai precizat nu ma deranjează aceste atacuri. Sunt obișnuit cu ele și știu că lupta pe care am început-o în 1988 cu Cenaclul Alexei Mateevici trebuie să se încheie cu ducerea Republicii Moldova în spațiul euro-atlantic. Chiar la prima moțiune am precizat ca îmi doresc pentru Republica Moldova o armată profesionistă, o forță de apărare modernă, capabilă să răspundă provocărilor la care suntem supuși.

 

Ați menționat în timpul audierilor din Parlament, în momentul dezbaterii moțiunii, că socialiștii primesc ajutor de la KGB-ul de la Tiraspol. La ce anume vă refereați?

Nu este nici un secret ca Igor Dodon beneficiază de sprijinul administrației de la Tiraspol . Merge oricând dorește în zona transnistreană, nu este controlat de așa-numitele autorități vamale, i se deschid barierele. Acest lucru se datorează atât sprijinului de la Kremlin, cât și faptului că promovează de zor federalizarea Republicii Moldova.

 

Dacă ar fi să faceți un bilanț intermediar al activității Dvs. la ministerul Apărării, ce aspecte ar fi de menționat la acest capitol?

Este destul de greu de făcut în câteva luni un bilanț, mai ales când vorbim despre o instituție cum este Ministerul Apărării. Așa cum am mai spus, pentru mine, este important ca armata Republicii Moldova să devină interoperațională cu țările NATO, să reușim înlocuirea tehnicii sovietice epuizată tehnic și moral cu tehnică nouă, modernă compatibilă cu cea a țărilor membre NATO, să reușim realizarea unei armate moderne, dinamice, capabila să facă față provocărilor de securitate din regiune și să devenim nu doar consumator de securitate, dar și furnizor. Republica Moldova poate și trebuie să devină un actor regional relevant.

 

Sunteți primul ministru al Apărării din R. Moldova care a dus colaborarea cu SUA și NATO la un nivel atât de ridicat. Cum ați reușit și ce planuri aveți pe viitor în această direcție?

Eu sunt, ca și ceilalți membrii ai Partidului Liberal din care fac parte, un euro-atlantist convins. Atât SUA, cât și NATO ca instituție, ne ajută foarte mult și pot spune că fără acești parteneri Republica Moldova nu poate realiza o armată modernă, capabilă să facă față provocărilor de secol 21. Îmi doresc din tot sufletul să maximizăm această colaborare și acest sprijin esențial pentru Armata Națională și pentru noi ca stat. Eu mi-aș dori foarte multe lucruri de la relația cu NATO, dar trebuie să ținem cont de statutul de neutralitate. Atât eu, cât și Partidul Liberal pe care îl reprezint ca ministru al Apărării, ne-am pronunțat și am militat constant pentru aderarea Republicii Moldova la NATO.

Revenind la proiecte pot să vă spun ca scopul meu este să reformez organismul militar, să modernizăm armata națională astfel încât dacă vreodată cetățenii vor decide să ne alăturam NATO, armata Republicii Moldova să fie tehnic pregătită și interoperațională cu toate țările Alianței Nord-Atlantice. Ca ministrul al Apărării mi-aș dori o comisie NATO- Republica Moldova, îmi doresc deschiderea cât mai grabnică a oficiului NATO la Chișinău și participarea la cât mai multe activități alături de cea mai longeviva alianță militară.

Ați menționat mereu că vreți să modernizați armata R. Moldova cu ajutorul NATO? Ce ajutor concret material ați primit sau urmează să primiți și din ce țări?

În primul rand trebuie să precizez că în acest moment șansa noastră de a moderniza armata o reprezinta exclusiv țările NATO deoarece bugetul nostru nu ne permite la moment achiziționarea de tehnică. Aș menționa aici ajutorul SUA care anul acesta se va ridica la peste 12 milioane de dolari. De asemenea, foarte multe țări ne ajută și ne vor ajuta începând cu pregătirea militarilor și ofițerilor noștri și terminând cu transferul de tehnică militară. După cum știți, la ultimul summit NATO s-a decis ca Republica Moldova să facă parte din Inițiativa Consolidării Capacităților de Apărare (DCBI).

Aceasta platforma oferă Moldovei o posibilitate deosebita de a ne moderniza armata și de a o face compatibilă cu țările NATO. De asemenea, avem numeroase acorduri cu țări NATO care ne vor permite ca organismul militar să fie unul conform secolului 21, capabil să facă față noilor amenințări asimetrice sau hibride. După cum bine știți NATO nu este doar o alianță militară, ci în primul rând o alianță a valorilor, a democrației, a statului de drept.

Ce spune noua strategie de securitate despre rolul Armatei? Vor fi alocări mai mari de fonduri în contextul tensiunilor din regiune? Este nevoie de o astfel de abordare?

Ca în orice țară a lumii, armata națională joacă un rol important în asigurarea securității statului. Noua strategie de securitate vine să clarifice anumite concepte și exprimă necesitatea modernizării armatei, întărirea colaborării cu NATO, participarea la acțiuni de menținere a păcii etc. Din păcate, alocările de fonduri depind de mersul economiei. Am găsit înțelegere la premierul Pavel Filip și la colegii de alianță pentru majorarea bugetului armatei comparativ cu anii trecuți. Sper ca acest trend sa fie menținut.

Vă conturați imaginea ca cel mai de succes lider al PL. Domnule Șalaru, v-ați gândit vreodată să vă asumați conducerea partidului, în cazul în care domnul Ghimpu va dori să facă un pas în lateral pe viitor?

Trebuie să vă spun că eu am fost odată președintele acestui partid și nu îmi doresc conducerea partidului. Cred că Mihai Ghimpu se descurcă foarte bine și a reușit să facă lucruri importante, atât pentru țară, cât și pentru partid. Deci, nu îmi doresc președinția Partidului Liberal.

 

PL a anunțat recent că va avea candidat propriu la prezidențiale. S-a vehiculat mult numele Dvs. ca posibil candidat? Sunteți pregătit pentru o astfel de provocare?

În general, opinia mea este că la președinția statului trebuie să candideze președintele formațiunii. Partidul Liberal nu a stabilit încă cine va fi candidatul nostru la președinția Republicii Moldova. Avem colegi foarte bine pregătiți care ar face față cu brio acestei funcții. Deocamdată nu m-am gândit dacă voi candida. Acest lucru îl va decide partidul.

 

Armata de sub comanda Dvs. a făcut un gest simbolic extraordinar când i-a petrecut pe eroii de la SMURD peste Prut? Credeți că un gest în oglindă, la vama de la Albița, ar fi fost necesar? S-a pierdut un moment simbolistic prielnic cu militarii de pe cele două maluri ale Prutului, dând împreună onorul unor eroi ca medicii de la SMURD?

Jertfa medicilor SMURD morți în misiune de salvare este dovada absolută că sângele apă nu se face și vom fi frați indiferent de tancurile și Siberiile care ne-au despărțit. Știu că statul român, inclusiv președintele Klaus Iohannis au onorat jertfa medicilor SMURD. Pot să vă spun ca tragicul accident al medicilor din România a impresionat întreaga Basarabie inclusiv cadrele Armatei Naționale.

 

Faceți parte din generația care a început schimbarea în 1989. Dar există astăzi și aceea generație care s-a născut atunci și acum a ajuns la maturitate. Se credea că ideea Unirii va dispărea odată cu îmbătrânirea generației Dvs., dar iată că astăzi ea este dusă mai departe de tinerii de +18 ani și chiar sporește, conform cifrelor statistice. Credeți că va exista vreodată un fundal majoritar în Republica Moldova pentru acest deziderat?

Lupta începută în anul 1988, nu doar de mine, continuă. Ideea Unirii este un deziderat al tuturor românilor indiferent unde locuiesc. Eu sunt convins că mai de vreme sau mai târziu vom fi iarăși împreună, iar dreptul internațional oferă aceasta posibilitate dacă cetățenii își doresc. Pentru mine nu se pune problema dacă va fi unirea, ci când. Oricum, indiferent când va fi acest moment, respectând legea și opiniile majorității, ideea unirii trebuie dusă mai departe.

 

A consemnat Mădălin Necșuțu

 

Interviul poate fi preluat în limita a 500 de semne, numai cu citarea sursei și link activ către articolul de pe portalul Evenimentului Zilei, ediția de Republica Moldova. 

Lasă un comentariu