Evenimentul zilei

Mie06192019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Interviu România Traian Băsescu: „Statele democratice trebuie să recunoască guvernul Maia Sandu, asta e singura soluţie”

Traian Băsescu: „Statele democratice trebuie să recunoască guvernul Maia Sandu, asta e singura soluţie”

12 Iunie 2019 - 

Traian Băsescu a declarat miercuri, la San Sebastian, că „statele democratice trebuie să recunoască guvernul Sandu, asta e singura soluţie”, şi „să ceară guvernului Pavel Filip să plece în opoziţie”, relatează Agerpres.

Eurodeputatul român a subliniat că este esenţial ca luni, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, ministrul de externe român, Teodor Meleşcanu, să fie foarte clar în a le cere omologilor săi din UE recunoaşterea guvernului Maia Sandu.

Traian Băsescu a declarat, pe marginea reuniunii PPE de la San Sebastian (Ţara Bascilor, comunitate autonomă din Spania - n.r.), că subiectul Republica Moldova, care nu se afla iniţial pe agendă, a fost introdus ca temă de discuţie datorită deschiderii comisarului pentru extindere Johannes Hahn şi cu sprijinul liderului grupului PPE din PE, Manfred Weber.

Miercuri dimineaţă, Traian Băsescu a susţinut un discurs în care a prezentat situaţia din Republica Moldova, în contextul în care, afirmă el, "despre R. Moldova statele membre ale UE ştiu foarte puţin".

„Primul lucru pe care l-am făcut în intervenţia mea este să descriu statul capturat de oligarhul (Vladimir) Plahotniuc, care controlează Curtea Constituţională, presă, poliţie, judecători şi procurori, şamd”, a spus Băsescu.

„Al doilea element al intervenţiei mele a fost demonstraţia că în Republica Moldova s-a ajuns la situaţia în care alegerile nu sunt bune dacă nu câştigă oamenii lui Plahotniuc şi le-am amintit situaţia de la Chişinău, alegerile de anul trecut, când a câştigat Andrei Năstase dar, prin instanţe, Plahotniuc a reuşit să anuleze alegerile pentru simplul fapt că nu le-a câştigat el. Acum suntem într-o situaţie similară. S-a făcut o coaliţie care duce partidul lui Plahotniuc în opoziţie şi atunci el a declanşat furtuna Curţii Constituţionale care a dat într-o zi vreo şase decizii, fără ca măcar să fie sesizată”, a adăugat eurodeputatul PMP din grupul PPE.

Traian Băsescu a pledat în faţa colegilor săi de grup că „este inutilă orice discuţie despre un nou rând de alegeri, pentru că nu vor fi bune dacă nu câştigă oamenii lui Plahotniuc”. „Şi atunci am susţinut ideea că trebuie să recunoaştem cu toată forţa guvernul Maia Sandu şi să cerem tuturor statelor membre ale UE să recunoaştem guvernul Maia Sandu, obligând guvernul Filip să treacă la transferul puterii către noul guvern”, a mai spus Băsescu.

Fostul preşedinte al României spune că a făcut o pledoarie pentru o declaraţie „tare” a PPE, care să conţină "o invitaţie către guvernele statelor democratice să recunoască guvernul Maia Sandu".

Totuşi, acest apel lipseşte din declaraţia finală a PPE, iar Traian Băsescu, întrebat despre acest lucru, a spus: „Nu obţii întotdeauna tot. Până la urmă este foarte important că se recunoaşte guvernul Maia Sandu în mod explicit şi nu mai e formula „partidele să găsească o soluţie democratică”, iar nominalizarea guvernului Maia Sandu ca guvern partener al PPE este extrem de importantă”.

Până la urmă, eurodeputatul crede că declaraţia grupului PPE de miercuri „a mers destul de departe faţă de ce au dat guvernele, inclusiv guvernul României”.

Nu în ultimul rând, Băsescu le-a vorbit eurodeputaţilor din grupul PPE despre anunţul de marţi al guvernului Filip privind decizia de a muta ambasada Republicii Moldova de la Tel Aviv la Ierusalim şi de alocare a unui teren pentru ambasada SUA la Chişinău. „Asta seamănă a tentativă ordinară de cumpărare a bunăvoinţei SUA. Este exact stilul lui Plahotniuc, care cumpără tot ce are nevoie, inclusiv influenţă politică. Sunt convins că SUA vor avea o reacţie pe măsura mojiciei acestui gest”, a comentat Traian Băsescu.

El afirmă că, în cele din urmă, există o soluţie pentru deblocarea situaţiei din Republica Moldova, iar aceasta are legătură cu atitudinea statelor membre ale UE.

„În primul rând nu trebuie cedat la ideea de alegeri în septembrie. Dacă nu vor fi bune, Plahotniuc, cu Curtea Constituţională, le va nega şi pe astea. Deci nu trebuie cedat, iar statele democratice trebuie să recunoască guvernul Maia Sandu, asta e singura soluţie, şi să ceară guvernului Filip să plece în opoziţie, asta e viaţa în democraţie”, a pledat el.

De asemenea, a subliniat Băsescu, România, în calitate de stat care deţine preşedinţia Consiliului UE, trebuie să dea tonul pentru o astfel de poziţie. „Este un lucru esenţial, luni, când este întâlnirea miniştrilor de externe, dl Meleşcanu să fie foarte clar în a cere omologilor săi din UE recunoaşterea guvernului Maia Sandu. Este crucială poziţia dlui ministru Meleşcanu”, a insistat Băsescu. 

Lasă un comentariu