Evenimentul zilei

Mie10172018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Interviu Afişez elemetele după tag: traian basescu

Basarabeanul Eugen Tomac a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Partidului Mişcarea Populară, iar fostul şef de stat, Traian Băsescu, a devenit preşedintele onorific al PMP.

Publicat în România

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, președinte de onoare al Partidului Unității Naționale, face apel către locuitorii municipiului Chișinău să voteze pe 20 mai candidatul PUN la funcția de primar al capitalei, Constantin Codreanu. 

Publicat în Politica

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, președinte de onoare al Partidului Unității Naționale din Republica Moldova, spune că singurul candidat la alegerile din Chișinău care îl poate bate, în mod cert, pe socialistul Ion Ceban este candidatul PUN, Constantin Codreanu. 

Publicat în Politica

Am ajuns să fim spectatori ai unei piese din teatrul absurdului. În timp ce sute de mii de moldoveni jinduiesc și obțin cetățenia română, care le deschide drumul spre țările Uniunii Europene, un cetățean român (și nu unul oarecare, că așa nu ar fi fost mare bai, s-ar fi acceptat, ci ditamai fostul președinte al României!) este deposedat de cetățenia moldovenească din moftul și hatârul lui Dodon! 

Publicat în Justitie

Traian Băsescu a făcut o dezvăluire gravă despre relațiile dintre Klaus Iohannis și Angela Merkel! Fostul președinte a spus, la B1 TV, că Merkel pune presiune ca România să recunoască independența provinciei Kosovo, pe care UE o vrea membră. Cinci țări ale Uniunii Europene - România, Spania, Grecia, Cipru și Slovacia - nu au recunoscut, încă, independența Kosovo.

Publicat în România

Pagina 1 din 16