Evenimentul zilei

Ma07172018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Media
20 Feb 2017
Publicat în Media

Considerat unul dintre liderii lumii, Vladimir Puţin este cunoscut drept un mare pasionat de sport. Preşedintele Rusiei chiar a declarat în cartea autobiografică, intitulată „Despre mine, la persoană întâi”, că sportul i-a schimbat viaţă. Putin, în vârstă de 64 de ani, a practicat la început boxul, după ce la vârstă de zece ani a intrat în sala de forţă. Carieră sa de pugilist s-a oprit însă brusc când un adversar i-a spart nasul.

16 Feb 2017
Publicat în Media

Șeful poliției din ținutul Krasnoiarsk (Siberia), Aleksandr Recnițki, a lansat propunerea de a interzice comercializarea vodcii în ziua de vineri.

15 Feb 2017
Publicat în Media

Ultimele cercetări făcute în adâncul oceanelor îi îngrijorează pe oamenii de ştiinţă. O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Newcastle a cercetat mici crustacee care trăiesc în cele mai adânci locuri din lume - Groapa Marianelor din Oceanul Pacific şi Groapa Kermadec de lângă Noua Zeelandă.

15 Feb 2017
Publicat în Media

Un avion pilotat de starul hollywoodian Harrison Ford a ratat pista de aterizare pe un aeroport din California, aterizând pe o pistă secundară, după ce trecuse la mică distanță pe deasupra unei aeronave cu pasageri, a indicat marți presa din SUA, citată de DPA.

14 Feb 2017
Publicat în Media

Preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului) din Rusia, Konstantin Kosacev, a afirmat marţi că demisia lui Michael Flynn din funcţia de consilier naţional pentru securitate naţională al preşedintelui american Donald Trump sugerează faptul că Trump a fost pus la colţ sau că administraţia sa a fost „infectată” de un sentiment antirusesc, relatează agenţia Reuters, potrivit agerpres.

13 Feb 2017
Publicat în Media

Ministrul adjunct de externe rus, Oleg Sîromolotov, responsabil pe probleme de contraterorism, a declarat, într-un interviu apărut în ediţia de luni a cotidianului Izvestia, preluat de Xinhua, că Rusia şi Statele Unite ale Americii sunt „aliaţi naturali” în lupta împotriva terorismului.

11 Feb 2017
Publicat în Media

Orice dictator are o mică slăbiciune, iar Nicolae Ceauşescu nu face excepţie. Fostul conducător comunist era mare iubitor de câini, însă nu suporta pisicile.

10 Feb 2017
Publicat în Media

Bianca Bree, fiica lui Jean-Claude Van Damme, a moştenit pasiunea pentru lumea filmului, dar şi cea a sportului, de la tatăl sau celebru.

10 Feb 2017
by  - 
Publicat în Media

Regizorul Radu Gabrea a murit joi seara, la vârsta de 79 de ani, a declarat pentru AGERPRES soția artistului, actrița Victoria Cociaș.

08 Feb 2017
Publicat în Media

Interpretul Nelu Stratan, fratele lui Pavel Stratan, s-a stins astăzi din viață în propria casă.  Deocamdată nu se știe cauza decesului. Anunțul a fost făcut de cumnata acestuia pe o rețea de socializare. Artistul avea 51 de ani.

08 Feb 2017
Publicat în Media

Şapte marinari ruşi şi unul ucrainean, membri ai echipajului unui nave cargo, au fost răpiţi de piraţi în largul coastelor Nigeriei, au anunţat miercuri Ministerele de Externe din Rusia şi Ucraina, informează AFP, conform agerpres.

07 Feb 2017
Publicat în Media

Mama unei celebre vedete din România are un mesaj neobișnuit pentru fiica ei care ieri a împlinit frumoasa vârstă de 35 de ani.

07 Feb 2017
Publicat în Media

Într-un oraş din China vor fi construite grădini verticale care vor produce zilnic peste 60 kg de oxigen. 

06 Feb 2017
Publicat în Media

Mai mulţi giganţi din industria tehnologică, printre care Apple, Google, Microsoft şi-au unit forţele duminică, depunând o plângere în instanţa prin care se opun ordinului de interzicere a imigraţiei, dat de Donald Trump, susţinând că "provoacă daune semnificative afacerilor americane", scrie Reuters.