Evenimentul zilei

Ma04242018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Media Facebook va difuza și mai multe videoclipuri pe paginile utilizatorilor săi

Facebook va difuza și mai multe videoclipuri pe paginile utilizatorilor săi

15 Decembrie 2017 - 

Mai multe videoclipuri vor fi difuzate pe paginile utilizatorilor de facebook, au anunțat joi reprezentanții companiei americane, cu scopul de a atrage mai multe agenţii de publicitate şi de a obţine mai multe venituri.

„De acum înainte, vă arătăm mai multe videoclipuri în fluxul de actualităţi”, în funcţie de videoclipurile căutate de către utilizatori sau provenind de la editori şi creatorii de conţinuturi preferate, se afirmă într-un mesaj publicat pe blogul oficial al reţelei de socializare, care are peste 2 miliarde de utilizatori, relatează Agerpres.

Mai mult, începând din 2018, „vom continua să testăm spoturi publicitare automatizate”, care vor fi difuzate pe noua platformă dedicată vizionării de videoclipuri, denumită Watch, ce propune conţinuturi - în direct sau în reluare -, originale în anumite cazuri, care sunt deocamdată disponibile doar în Statele Unite.

Astfel de spoturi publicitare care se activează automat sunt frecvente deja pe platforma YouTube, de exemplu.

Anunţul de joi ilustrează intenţia companiei Facebook de a miza tot mai mult pe conţinuturile video, care, potrivit CEO-ului Mark Zuckerberg, ar trebui să devină dominante pe această reţea de socializare în următorii câţiva ani.

Compania Facebook caută în permanenţă noi idei pentru a-şi menţine veniturile din publicitate, care reprezintă cvasitotalitatea surselor sale financiare. 

 

Lasă un comentariu