Evenimentul zilei

Mie09192018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Media Constructorul auto japonez Nissan recunoaşte că a falsificat datele privind emisiile poluante ale vehiculelor produse în Japonia

Constructorul auto japonez Nissan recunoaşte că a falsificat datele privind emisiile poluante ale vehiculelor produse în Japonia

09 Iulie 2018 - 

Constructorul auto japonez Nissan a recunoscut, luni, că majoritatea uzinelor sale din Japonia au utilizat metode inadecvate pentru testarea emisiilor poluante ale automobilelor, transmite AFP.

Într-un comunicat de presă, producătorul auto a precizat că rezultatele măsurătorilor privind emisiile de gaze de eşapament şi testele privind economiile de carburant au fost falsificate în mod deliberat şi s-au "abătut de la protocolul de testare prescris".
La cererea autorităţilor, Nissan a fost obligat începând din luna septembrie a anului trecut să deruleze o serie de inspecţii cu privire la modul în care sunt controlate vehiculele care ies de pe liniile de asamblare, după ce anterior a recunoscut că persoane neautorizate şi-au pus semnătura pe documentele de verificare. Cu prilejul anchetei interne, au ieşit la lumină şi alte practici incorecte pe care grupul auto le-a comunicat Ministerului japonez al Transporturilor înainte de a le dezvălui presei.
Nissan a subliniat că va lua măsuri pentru a evita reperarea acestor abateri în viitor, precizând că intenţionează să introducă un nou mecanism de testare.
Acţiunile Renault, companie care controlează 43% din titlurile Nissan, au înregistrat luni dimineaţa o scădere de 2,6%, dar, după conferinţa de presă organizată de companie, pierderile s-au diminuat până la 1,79%, cea mai mare scădere înregistrată de o acţiune din indicele CAC-40, care în jurul orei 8:50 GMT înregistra o creştere de 0,47%.

Lasă un comentariu