Evenimentul zilei

Joi07192018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Media Franța anunță că stă cu ochii pe România și intervine în scandalul demiterii șefei DNA

Franța anunță că stă cu ochii pe România și intervine în scandalul demiterii șefei DNA

11 Iulie 2018 - 

Purtătorul de cuvânt al Ministerului francez pentru Europa și Afaceri Externe a afirmat, în legătură cu revocarea Laurei Codruța Kovesi, că aceasta a avut un rol determinant în progresele în lupta anticorupție și că Franța va rămâne vigilentă cu privire la respectarea statului de drept în României, scrie stiripesurse.ro.

Declarația purtătorului de cuvânt al Ministerului francez pentru Europa și Afaceri Externe despre România:

Întrebat care este reacția Franței la anunțul privitor la revocarea, de către președintele Klaus Iohannis, a procurorului șef anticorupție, Laura Codruța Kövesi, purtătorul de cuvânt al ministrului de Externe francez a răspuns: "Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Kövesi, pe care domnul Jean-Yves Le Drian a întâlnit-o în cadrul vizitei efectuate la București pe 11 aprilie, a avut un rol determinant în progresele atinse de România în cursul ultimilor zece ani în domeniul respectării statului de drept și al luptei împotriva corupției. Suntem atașați ireversibilității acestor reforme. Aflându-ne la doar câteva luni înainte de președinția română a Consiliului Uniunii Europene, Franța, alături de partenerii săi europeni, va rămâne vigilentă cu privire la situația statului de drept în România, în special în cadrul mecanismului de cooperare și verificare", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ambasadei Franței în România.

 

Lasă un comentariu