Evenimentul zilei

Mie10172018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Media Declarațiile lui Trump asupra-mass media sunt periculoase a precizat Jeff Bezos

Declarațiile lui Trump asupra-mass media sunt periculoase a precizat Jeff Bezos

14 Septembrie 2018 - 

Jeff Bezos, fondatorul Amazon şi proprietarul cotidianului The Washington Post, a denunţat joi atacurile preşedintelui american Donald Trump asupra mass-media, spunând că sunt "periculoase" pentru ţară, relatează AFP.

"Este periculos să diabolizezi media", a afirmat Jeff Bezos, în cursul unei recepţii la organizaţia Economic Club la Washington. "Este periculos să califici media ca fiind rele. Este periculos să spui că ele sunt inamicii poporului", a adăugat el.
"Trăim într-o societate unde nu sunt doar legile ţării care ne apără... Sunt de asemenea şi normele sociale (...) Acest lucru funcţionează pentru că noi credem în cuvintele" scrise în paginile ziarelor, a mai spus el.
Potrivit lui Jeff Bezos, preşedintele american Donald Trump şi personalităţile publice trebuie să se aştepte să fie supuse unui control din partea opiniei publice şi a mass-media, pe care îl consideră "sănătos".
Se pare că este prima dată când şeful Amazon, ţintă frecventă a lui Donald Trump, îi transmite reproşuri directe şi în public.
"Apăr (The Washington) Post", a declarat Jeff Bezos. "Nu simt nevoia să apăr Amazon", a adăugat el.
Îngrijorat de invectivele preşedintelui la adresa presei, Jeff Bezos a afirmat în schimb că nu este prea îngrijorat de viitorul mass-media de informare. "Suntem foarte puternici în această ţară. Media merg bine", a spus el.
Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, a adăugat că a avut "mai multe discuţii" cu Donald Trump, fără a face alte precizări.

Lasă un comentariu