Evenimentul zilei

Vi09202019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Media Vladimir Putin şi-a exprimat profunda îngrijorare în legătură cu decizia Kievului de a instaura legea marţială

Vladimir Putin şi-a exprimat profunda îngrijorare în legătură cu decizia Kievului de a instaura legea marţială

27 Noiembrie 2018 - 

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a împărtăşit cancelarului federal german Angela Merkel "profunda îngrijorare" a Moscovei după instaurarea în Ucraina a legii marţiale, cerându-i Angelei Merkel să descurajeze Kievul în legătură cu orice acţiune "negândită", a anunţat marţi Kremlinul, într-un comunicat citat de AFP.

Cei doi lideri de stat au avut o convorbire la telefon la iniţiativa părţii germane, pentru a discuta despre "incidentul periculos" care a avut loc duminică în Marea Neagră, potrivit aceleiaşi surse.
În timpul acestei convorbiri cu Angela Merkel, Vladimir Putin "şi-a exprimat profunda îngrijorare în legătură cu decizia Kievului de a-şi aduce forţele armate în stare de alertă şi de a instaura legea marţială", se spune în comunicat.
Preşedintele rus a denunţat "acţiunile de provocare ale părţii ucrainene şi încălcarea grosolană a normelor de drept internaţional de către navele militare ale acesteia", subliniază comunicatul.
De asemenea, Putin şi-a exprimat "speranţa că Berlinul va putea influenţa autorităţile ucrainene pentru a le descuraja în legătură cu ulterioare acţiuni negândite", adaugă textul comunicatului emis de Kremlin.
Duminică, paza de coastă rusă, subordonată Serviciului Federal de Securitate (FSB), a capturat două nave-vedetă şi un remorcher al marinei ucrainene, pe care Moscova le acuză că au intrat ilegal în apele teritoriale ruse în largul peninsulei Crimeea anexate. Acest incident a survenit în Marea Neagră în timp ce aceste nave încercau să pătrundă în strâmtoarea Kerci, pentru a intra în Marea Azov.
După această bruscă escaladare a tensiunilor, Ucraina a anunţat luni seara introducerea legii marţiale în regiunile sale frontaliere, pentru o perioadă de 30 de zile.

Lasă un comentariu