Evenimentul zilei

Dum09152019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Media Panorama Turişti de pe insula Samos evacuaţi din cauza unui incendiu de pădure

Turişti de pe insula Samos evacuaţi din cauza unui incendiu de pădure

25 August 2019 - 

Sute de turişti au fost evacuaţi din hoteluri şi de pe plaje pe insula grecească Samos, unde un incendiu de pădure a izbucnit sâmbătă, au anunţat autorităţile elene, relatează duminică AFP.

Circa 70 de pompieri s-au luptat cu flăcările în estul insulei, au anunţat autorităţile, care au precizat că 13 maşini de pompieri au fost trimise în zonă.
Primarul insulei Christodoulos Sevastakis a declarat că aproximativ o mie de persoane au fost evacuate din mai multe hoteluri şi trimise în oraşul Pythagoreio.
"Nu este un incendiu de proporţii, însă este aproape de hoteluri", a declarat el pentru postul Skai TV.
"Oraşul Pythagoreio nu este ameninţat", a adăugat el.
Nave ale Gărzii de coastă au evacuat zeci de persoane de pe plajele Glykoriza şi Proteas, potrivit agenţiei de presă ANA.
În ultimele 24 de ore, în Grecia au fost înregistrate aproximativ cincizeci de incendii, înteţite de vânt, potrivit serviciilor de pompieri.

Lasă un comentariu