Siegfried Mureșan: 50% din fondurile UE pentru R.Moldova vor fi investite în energetică, ceea ce va scădea dependența de gazul rusesc
25 Septembrie 2019Eurodeputatul Siegfried Mureșan a propus ca în viitorul buget multianual al Uniunii Europene, pentru anii 2021-2027, 50 % din fondurile europene alocate Republicii Moldova să fie îndreptate pentru investiții în energetică și transport. Siegfried Mureșan admite că suma finanțării ar putea crește pentru următorii șapte ani comparativ cu cei 740 de milioane de euro pe care i-a primit R. Moldova în perioada precedentă. Banii ar putea reduce din dependența energetică față de Rusia.
Start pentru competiției Moldova Eco Energetică, ediția 2019
20 August 2019Agenția pentru Eficiență Energetică, împreună cu Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială, lansează Competiția Moldova Eco Energetică, ediția 2019.
A fost lansat proiectul Eficiență Energetică în municipiul Chișinău, finanțat de BERD și BEI, în valoare de 25 de milioane de euro
21 Decembrie 2018A fost lansat proiectul de eficiență energetică pentru școlile, grădinițele și două spitale din Chișinău.
Centrul Naţional Anticorupţie a finalizat evaluarea integrităţii instituţionale în cadrul Agenţiei pentru Eficienţă Energetică
26 Octombrie 2018Printre problemele identificate se regăsește cadrul normativ lacunar aferent acestui domeniu, neasigurarea climatului de integritate instituţională prin aplicarea deficitară a politicilor anticorupţie, precum şi a cerinţelor specifice de integritate profesională, supravegherea inadecvată a activităţii auditorilor energetici care, în cumul cu lipsa normelor de sancţionare pentru nerespectarea obligaţiei de raportare a informaţiei şi cadrul normativ deficitar de retragere a autorizaţiei de auditor energetic, a generat elaborarea a circa 230 rapoarte de audit energetic necalitative.
Statele Unite nu trebuie să stabilească politica energetică a Europei şi nici să decidă dacă Germania cumpără gaze naturale din Rusia
16 Octombrie 2018Secretarul de stat în ministerul german de Externe, Andreas Michaelis, a mai spus că Rusia va rămâne un furnizor important de energie pentru Europa, indiferent de presiunile făcute de SUA în acest dosar.