Evenimentul zilei

Lun10152018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Media Afişez elemetele după tag: taxe

Sistemul actual de taxe pentru folosirea drumurilor la intrarea și părăsirea Republicii Moldova a fost modificat. În acest sens, Parlamentul a votat, în lectura a doua, la inițiativa unui grup de deputați, un proiect de modificare a unor acte legislative, transmite IPN.

Publicat în Economie

Termenului de aplicare a scutirii de plata taxelor vamale pentru agenții economici din raioanele de est ale Republicii Moldova, care efectuează operațiuni de import-export prin punctul de trecere a frontierei Pervomaisk-Cuciurgan și care nu sunt înregistrați la Agenția Servicii Publice se prelungește. Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe la Guvern, la care au fost examinate subiecte ce țin de managementul integrat al frontierei.

Publicat în Actualitate

China a început să impună la rândul său tarife vamale pentru importurile americane, la scurt după ce Washingtonul a anunţat că a început să aplice tarife vamale pentru importuri chineze în valoare de 34 miliarde de dolari, a anunţat Ministerul chinez al Afacerilor Externe, citat de AFP şi Reuters.

Publicat în Economie

Parlamentarii examinează un nou mecanism de formare a prețurilor la produsele petroliere, urmând să aprobe o serie de modificări la Legea privind piața produselor petroliere, transmite IPN.

Publicat în Social

Sistemul actual de taxe pentru folosirea drumurilor la intrarea și tranzitarea Republicii Moldova va fi modificat. Parlamentul, în ședința de joi, a examinat un proiect de modificare și completare a unor acte legislative, în acest sens.

Publicat în Actualitate

Pagina 1 din 8