Evenimentul zilei

Lun10232017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Monden Cherchez la femme: „Fără mine, Trump n-ar fi fost ce este acum”! Vezi cine spune

Cherchez la femme: „Fără mine, Trump n-ar fi fost ce este acum”! Vezi cine spune

09 Octombrie 2017 - 

Prima soţie lui Donald Trump, Ivana, a afirmat, într-un interviu acordat CBS, că, dacă nu ar fi fost ea, Donald Trump nu ar fi fost ceea ce este astăzi.

"Nu ar fi fost cine este, fără tine?", a întrebat corespondentul CBS. "Cu siguranţă", a răspuns Ivana, conform CNN.

Ivana, care s-a despărţit de Trump în urmă cu 25 de ani, a spus că este foarte mândră de modul în care cei trei copii ai lor, Donald Jr., Eric şi Ivanka - s-au comportat în timpul campaniei prezidenţiale a tatălui lor, ceea ce a inspirat-o să scrie o nouă carte, „Raising Trump”.

Când a fost întrebată daca ea sau preşedintele au crescut copiii, Ivana Trump a răspuns: „În mod cert, eu”.

Întrebată despre cea de a doua soţie a lui Trump, Marla Maples, Ivana a refuzat să-i pronunţe numele şi a refuzat să vorbească despre ea, limitându-se la a spune că "nu a realizat nimic în viaţă". Ivana şi Donald Trump s-au căsătorit în 1977 şi au divorţat în 1992, în urma relaţiei acestuia cu Maples. Maples, care a divoraţat de Trump în 1999, a jucat diverse roluri în film, televiziune şi teatru.

Ivana Trump a precizat însă că relaţia sa cu cea de a treia soţie a lui Trump, Melania, este cu totul altceva. "Mă înţeleg bine cu Melania", a spus Ivana Trump, conform News.ro.

Întrebată de ce cu Melania are o relaţie bună, dar nu şi cu Maples, ea a răspuns: "Una este nimeni. Cealaltă este prima doamnă". 

Ea a mai spus că vorbeşte săptămânal cu soţul său şi că l-a încurajat în ceea ce priveşte postările pe Twitter.

Ivana a reamintit şi că Trump i-a oferit postul de ambasador în Cehia, dar a ales să-şi păstreze „viaţa perfectă”, scrie stiripesurse.ro.

 

 

 

Lasă un comentariu