Evenimentul zilei

Dum06242018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Monden Panorama O stradă din cartierul newyorkez Brooklyn, devenită celebră datorită filmului ''Saturday Night Fever''

O stradă din cartierul newyorkez Brooklyn, devenită celebră datorită filmului ''Saturday Night Fever''

13 Iunie 2018 - 

Zeci de persoane s-au strâns pe strada 86 din Bensonhurst de Brooklyn pentru a asista la acest eveniment desfăşurat în afara pizzeriei Lenny's, unde Tony Manero, tânărul interpretat de Travolta, a cumpărat două felii de pizza pe care le-a mâncat în timp ce s-a plimbat prin zona prezentată în legendarul film.

Cu prilejul Zilei John Travolta, Lenny's a dat unui nou sortiment de pizza numele actorului, care s-a născut 18 februarie 1954 la Englewood, în statul vecin New Jersey.
''Brooklyn s-a aflat în ADN meu de la 'Welcome Back, Kotter' (serial filmat în cartierul newyorkez în care a Travolta a jucat înainte de 'Saturday Night Fever')'', a spus actorul în vârstă de 64 de ani, după peste patru decenii de la filmarea acestui cult al muzicii disco în celebrul său costum alb şi cămaşă neagră.
"Vă iubesc nespus pe toţi. Mulţumesc că daţi un sens carierei mele", a spus el salutându-i pe cei prezenţi şi realizând câteva selfi-uri cu fanii săi. Vedeta din ''Pulp Fiction'' al cărei nou film ''Gotti'' va fi lansat vineri a fost acompaniat de soţia sa, Kelly Preston, cu care a împărţit o felie de pizza.
Marty Golden, senatorul statului New York, a declarat că Travolta a schimbat pentru totdeauna cultura Brooklyn-ului şi a SUA. "Filmul 'Saturday Night Fever' a adus pe pista de dans milioane de americani care s-au dezlănţuit pe ritmurile muzicii disco", a spus el decretând Ziua John Travolta.

Lasă un comentariu