Evenimentul zilei

Vi10192018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Monden Timp liber - TV The Tree House, casele din copaci. Un loc spectaculos, din Europa

The Tree House, casele din copaci. Un loc spectaculos, din Europa

23 Mai 2018 - 

Din dragoste pentru locul în care s-au născut, un cuplu de suedezi a ajuns să construiască un loc turistic spectaculos, a cărui poveste a făcut înconjurul lumii. Este vorba despre The Tree House, un ansamblu de 7 case în copaci, fiecare opera unui arhitect scandinav.

Localităţii Harads, cu doar 600 de locuitori, i se mai spune Laponia Suedeză. Se află la doar 50 de kilometri distanţă de Polul Nord, de aceea peisajele de iarnă sunt spectaculoase şi de aici se poate admira Aurora Boreală.

Micul sătuc a devenit cunoscut datorită unei familii de localnici care şi-au dorit să rămână în locul în care s-au născut şi să îşi poată câştiga traiul. Au renovat o veche casă de vacanţă a familiei şi au încercat să facă turism.

Povestea de succes a început abia când cei doi localnici, Britta şi Kent, au găzduit o echipă de filmare care a realizat un documentar intitulat: The Tree Lover. Acţiunea avea loc într-o căsuţă construită în copac, iar după terminarea filmărilor, căsuţa a fost pusă la dispoziţia turiştilor. Locul era însă în mijlocul pădurii şi foarte greu de întreţinut. Aşa că cei doi s-au gândit să facă ceva cu adevărat deosebit. Printre prietenii proprietarilor s-au numărat şi câţiva arhitecţi care au fost de acord să proiecteze pentru ei mai multe căsuţe cu adevărat inovatoare. Aşa au apărut casa OZN, casa cuib de pasăre, pe care e posibil să nu o remarci printre crengile copacilor, cabina, cubul de oglinzi, casa con care îşi schimbă culoarea din albastru în portocaliu, casa libelulă şi cea mai nou-construită, a 7-a cameră.

Aceste creaţii spectaculoase au atras atenţia presei, designerilor din întreaga lume, celebrităţilor şi bineînţeles tuturor turiştilor dornici de experienţe inedite. Între timp investiţia a juns la 2 milioane de euro, şi totul este gândit ca impactul asupra mediului să fie minim.

Cei doi localnici din Laponia Suedeză care au creat acest proiect au transformat un vis din copilărie, într-o experienţă de lux. Acum 4.000 de turişti vin anual să locuiască în căsuţele din pădurea de pini şi alte 3.000 vin doar să le admire.

Lasă un comentariu