Evenimentul zilei

Dum11182018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Monden Timp liber - TV TOP 10 cele mai puternice telefoane cu Android

TOP 10 cele mai puternice telefoane cu Android

08 Noiembrie 2018 - 

AnTuTu a lansat de curând un nou top de performanţă pentru dispozitivele cu Android, de data aceasta pentru cele testate exclusiv pe teritoriul Chinei, pe tot parcursul lunii octombrie. 

Nu este de mirare însă faptul că topul este dominat de cele mai puternice dispozitive de pe piaţă, mai ales când luăm în considerare că primele trei locuri sunt acordate telefoanelor echipate cu cel mai nou şi mai puternic chipset de până acum.

Nu este atât de şocant nici faptul că multe dintre aceste dispozitive nici măcar nu se găsesc în magazinele din afara Chinei. Companii precum Xiaomi şi Meizu aduc în alte pieţe doar câteva modele, în timp ce Smartisan şi Nubia aproape că nici nu există în alte teritorii. Sunt însă şi câteva excepţii, modele care sunt lansate la nivel mondial.

Top 10 telefoane cu Android - octombrie 2018

Huawei Mate 20 - 311.840

Huawei Mate 20 Pro - 307.693

Huawei Mate 20 X - 303.112

Xiaomi Black Shark Helo - 301.757

Xiaomi Black Shark - 293.544

Meizu 16th - 292.394

OnePlus 6 - 292.371

ASUS ROG Phone - 291.701

Smartisan Nut R1 - 291.102

ZTE Nubia Z18 - 290.332

Primele trei locuri sunt ocupate de dispozitivele Huawei din gama Mate 20, cele mai puternice dispozitive cu Android de pe piaţă. Modelul Mate 20 simplu ar putea fi pe primul loc datorită rezoluţiei sale Full HD+, mai puţin pretenţioasă în jocuri 3D. Mate 20 Pro iese pe locul 2, în timp ce Mate 20 X, care în teorie ar trebui să fie mai bine optimizat pentru cazuri de utilizare mai complexe, cu un sistem de răcire avansat, care foloseşte cameră de vapori şi un strat de grafen, iese pe locul 3, relatează Go4it

Următoarele două locuri sunt ocupate de smartphone-urile de gaming Black Shark de la Xiaomi, ambele echipate cu Snapdragon 845, însă modelul Helo vine cu 10 GB memorie RAM, motiv pentru care probabil a ieşit mai bine în testele de performanţă. Meizu 16th şi OnePlus 6 sunt dispozitive foarte similare în termeni de specificaţii şi construcţie şi vin pe locurile 5 şi 6, în timp ce ROG Phone de la ASUS, un alt telefon de gaming pe locul 8. În cele din urmă, Smartisan Nut R1 şi Nubia Z18 ocupă locurile 9 şi 10.

Diferenţele între modelele de pe locurile 5-10 sunt minore în termeni de performanţă, acestea fiind la distanţă de numai câteva mii de puncte în testul AnTuTu. Este impresionant însă că Black Shark Helo a reuşit să depăşească scorul de 300.000 de puncte folosind un chipset Snapdragon 845, în timp ce noul chipset Kirin 980 de pe Huawei, în ciuda faptului că este bazat pe o arhitectură nouă, de 7nm, atinge cu doar 10.000 de puncte în plus faţă de chipset-ul care a debutat în primăvară.

Rezultatele AnTuTu au luat în considerare doar modele de smartphone-uri testate de peste 1.000 de ori folosind aplicaţia sa pentru Android în perioada 1 – 31 octombrie.

 

Lasă un comentariu