Evenimentul zilei

Lun12102018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Monden Afişez elemetele după tag: șanse

Luna noiembrie va aduce schimbări importante în viața personală a patru zodii. Acești nativi își pot întâlni sufletul pereche, iar relațiile pe care le vor întemeia au șanse mari să treacă testul timpului și să se transforme în căsnicii de lungă durată. Iată zodiile care au șanse mari să se îndrăgostească în luna noiembrie.

Publicat în Curiozitati

Surprizele de proporții din primele două tururi de la Wimbledon au făcut că Simona Halep să aibă un traseu, cel puțin pe hârtie, aparent facil către fazele superioare ale competiției.

Publicat în Timp liber - TV

Sud-americanii au avut un început ambiţios de meci la Kazan, şi au pus stăpânire pe balon, având o posesie de 55% înainte de intrarea la cabine. Ocaziile au lipsit de ambele părţi în prima parte, iar Cuadrado a mai destins atmosfera pe stadion, cu o acţiune proprie, în urma căruia a trecut de doi jucători cu o serie de driblinguri, dar Szczesny l-a blocat şi a îndepărtat pericolul. Prima minge pe poartă a însemnat şi primul gol.

Publicat în Sport

Conform studiilor, a doua căsătorie are o rată de succes mai mare decât prima. Dar care sunt motivele pentru care se întâmplă acest lucru?

Publicat în Viata

Oficialul ungar a explicat în cadrul unei conferinţe de presă că, la reuniunea de săptămâna trecută a miniştrilor de interne din Uniunea Europeană, doar cinci state au susţinut propunerea Bulgariei privind un sistem de cote de redistribuire necondiţionate şi obligatorii, iar alte 16 state au respins această propunere.

Publicat în Presa internationala

Pagina 1 din 8