Evenimentul zilei

Ma10232018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Special Monden Afişez elemetele după tag: anunțat

Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a anunţat luni că liderul nord-coreean Kim Jong Un ar urma să se întâlnească în curând cu preşedinţii chinez şi rus, într-un alt exemplu al detensionării în Peninsula Coreea, relatează France Presse.

Publicat în Media

Șeful statului anunță pe pagina sa de facebook că în cadrul summitului CSI de la Duşanbe, „a avut o scurtă întrevedere de lucru” cu Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.

Publicat în Politica

Will Smith a anunţat lansarea piesei 'Está rico', înregistrată împreună cu Marc Anthony şi Bad Bunny, pe care o lansează vineri pe platformele digitale chiar în săptămâna în care a împlinit 50 de ani, relatează EFE.

Publicat în Panorama

 Talibanii au anunţat că îşi retrag garanţia de securitate pentru Crucea Roşie în Afganistan, după ce au acuzat organizaţia că a neglijat prizonieri aflaţi în greva foamei la închisoarea Pul-e Charkhi din Kabul, relatează Reuters.

Publicat în Media

Departamentul apărării Statelor Unite a anunţat luni interdicţia pentru personalul din zonele de operaţiuni de a folosi orice funcţii de geolocaţie pe diferite dispozitive - smartphone, monitoare de activtăţi fizice şi altele - deoarece acestea pot dezvălui poziţia trupelor americane, informează Reuters. Ordinul intră în vigoare imediat.

Publicat în Media

Pagina 1 din 10